La începutul anilor 90, Andre Agassi a fost modelul perfect pentru imaginea rebelului care reușește să singur împotriva tuturor. Cu plete și cercel în urechea stângă, cu bandană pe frunte, cu tricouri albastre și mov cu tot felul de motive bizare spre strepezirea dinților prea marilor sportului alb, Agassi părea un puștan ajuns pe terenul de tenis doar pentru că nu a găsit altceva mai distractiv de făcut pe drumul dintre colegiu și casă.

Nu aveai cum să nu-l îndrăgești mai ales în eternele și interminabilele confruntări cu Jim Courir, zidul roșcovan, mașina de tocat adversari, omul pe care dacă îl trezeai la 3 dimineața din somn, prima dată returna trei mingi ale adversarilor și apoi se spăla pe față și își bea prima cafea.

Una dintre cele mai frumoase duminici ale acelor ani era cea a finalei de la Roland Garros, când pe teren intra Andre Agassi. Chit că reușea incredibila performanță de a pierde în fața ecuadorianului Andres Gomez (chiar așa, își mai amintește cineva de acest Gomez?) ori, 12 luni mai târziu în fața insuportabilului Courir. Apoi, când nimeni nu-i mai acorda vreo șansă, Agassi și-a ras pleata și a revenit din nou în top.

În peste 20 de ani de carieră a îngropat generația lui Lendl și Becker, a trecut peste cea a lui Courir, s-a bătut de la egal la egal cu cea a lui Pete Sampras și i-a făcut față și celei a lui Federer. Cu un lob și o glumă, așa cum îi stă bine oricărui mare tenisman:

***

În urmă cu trei ani, la US Open, în fața unui tânăr cu un nume predestinat, Becker, Agassi a jucat ultimul său joc oficial. Reacția publicului american a fost una fabuloasă și a intrat în istoria tenisului. Acele momente magice de final de carieră le puteți vedea în videoclipul de mai jos:

***

În această săptămână, Agassi a lansat cartea ”Open: o autobiografie”. Cu un cinism demn poate doar de serviciile robotizate ale lui Courir și Sampras, Agassi povestește unul dintre secretele succesului lui: substanțele interzise. Da, Andre Agassi s-a dopat. O spune chiar el. Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, celebra lui pleată a la D Artagnan nu era, de fapt, decât o perucă…

***

Citește și:

Marturiile teribile ale campionilor: de la Agassi la gimnastele romance