Într-o zi cumnatul i-a adus un porc. Viu. Şi l-au vârât în bloc, să-l nu-l vadă vecinii, invidioşi.

Să-l împuşte? Nu, mai bine să-l gazeze. Şi l-au băgat pe bietul porc în bucătărie. Şi au dat drumul la gaz. Şi porcul a dat ortul popii. Ce bine! Vom avea un Crăciun îmbelşugat! Să-l pârlim acum… Dar gazul, tot gaz. Parşiv, stătea bine ascuns în burta porcului. Şi “Bum!”. Că asta ştie gazul. Să facă “Bum!”. Legenda spune că familia care a aruncat în aer porcul şi bucătăria, a adunat rămăşiţele animalului şi le-a gătit de sărbători…

De mâine, ”Amintiri din Epoca de Aur” intră oficial în cinematografele din România. Mă rog, oficial e un fel de a spune, în condițiile în care, la fel de oficial, filmul lui Mungiu & Co a fost prezentat în vară la Cluj, la TIFF. No, asta e, la filme suntem în avantaj, le vedem primii. Și scriem tot printre primii despre ele …

“Amintiri…” e un film care nu trebuie ratat. E o necesară exorcizare cu zâmbetul pe buze a unor vremuri în care nu aveai voie să stai capul descoperit în faţa capitalismului.Un vertij, o regresie într-o vârstă “de aur”. Cu Mungiu şi echipa lui te urci în “lanţ” şi ai grijă ca nimeni să nu fie prin preajmă să-l poată opri. Şi te învârţi, te învârţi, de învârţi, zi de vară până-n seară şi de seară până-n dimineaţă. Te învârţi, te învârţi, te învârţi, până ţi se face rău şi dai afară şi pregătirile pentru vizita “prim-ului”, şi zelul activistului care vrea să-i înveţe carte pe ciobani, şi ipocrizia nepotului cu pile care vinde aer, şi negoţul cu ouăle găinilor din “cursa” de Constanţa.

Ce rămâne? Un imens hohot de râs şi puţină melancolie. Şi nişte poveşti de spus peste ani nepoţilor -- “eee… şi eu am prins pe atunci… era în anul în care partidul a hotărât să predice existenţialismul pe la sate… şi era un sat peste nouă dealuri şi nouă văi…”

Și că tot veni vorba. În vară (pe bună dreptate, de altfel) Mungiu s-a plâns de calitatea sunetului la proiecția de gală de la Cinema Republica. Ei, lasă că văd că, între timp, s-a ars și mai rău la Toronto. Unde, pur și simplu, proiecția s-a întrerupt. Și cică spectatorii din sală credeau că asta face parte din scenariu, ca să fie în ton cu filmul )).

Bonus: Legenda lipsă -- a mortului viu

Tot în vară, la Cluj, Mungiu a povestit în premieră care a fost legenda care figura inițial în scenariu și la care s-a renunțat. “În perioada comunistă s-a dat la un moment dat un decret, prin care oamenii care mureau în alt loc decât localitatea lor de origine urmau să fie îngropaţi acolo unde au murit. Cel mai probabil se dorea să se evite procesiunile. Legenda spune că atunci au fost unii care şi-au făcut o afacere din a transporta morţii dintr-o localitate în alta”, a povestit Mungiu.

“Le turnau morţilor o sticlă de vodcă în cap, să dea impresia că sunt băuţi şi îi urcau în tren. Într-un astfel de caz, cu un mort adus de la Oradea, cel care îl însoţea, i-a rugat pe doi tineri din compartiment să aibă grijă de “bunelu”, până merg la vagonul restaurant. Din cauza hurducăturilor, “bunelu” însă tot cădea pe un călător. La un moment dat l-au împins mai tare, “bunelu” a dat cu capul de geam şi a căzut. Tânărul care l-a împins a crezut că l-a omorât el. Din disperare l-a aruncat pe geam. După vreo oră, s-a întors şi însoţitorul mortului de la vagonul restaurant. “Unde e “bunelu”?” ar fi întrebat. “Păi a coborât la o staţie dinainte”, i s-a răspuns… Ce e mai grav, e că tânărul a făcut puşcărie pentru crimă. Pentru că… a ucis un mort”.

Mungiu a spus că s-a renunţat la această legendă pentru că ar fi fost aproape imposibil să-i facă pe spectatori să înţeleagă care era problema cu transportul morţilor.