Calculatorul uman: Kim Peek sau ”Rain Man”. Povestea unui Oscar

19 octombrie 2009, 09:02 am, Adaugat de Mihai Goţiu la Cartea sau filmul?, De la prieteni, Viaţa Clujeanului | 1 Comentariu

“Distracţia” preferată a lui Kim Peek este să abordeze oamenii, întrebându-i în ce dată s-au născut, după care le spune totul despre acea dată – în ce zi a săptămânii a căzut (calculează totul în minte) sau ce ştiri se aflau pe primele pagini ale ziarelor la data respectivă. Kim Peek este unul dintre cele mai cunoscute cazuri de autism din lume, după ce a servit drept inspiraţie pentru personajul interpretat de Dustin Hoffman în „Rain Man”, film premiat cu Oscar în 1988.

kimpeek_oscar interior

Anul trecut, însă, specialiştii au ajuns la concluzia că acesta nici măcar nu ar suferi de autism, ci ar avea aşa-numitul „sindrom FG” sau sindromul Opitz-Kaveggia – o afecţiune caracterizată prin retard mintal sever, comportament hiperactiv, control slab al muşchilor, de unde şi o expresie facială tipică, uşor de recunoscut, cu gura deschisă.

Multe dintre simptome se regăsesc la Kim Peek, dar nu şi retardul mintal, căci el este recunoscut drept unul dintre cei mai uimitori savanţi ai lumii, cu o memorie fotografică extraordinară. Kim s-a născut cu leziuni cerebrale, cerebelul fiind cel mai afectat, dar şi cu o afecţiune congenitală ce implică lipsa unei părţi din creier numită „corpus calossum” şi care face legătura între cele două emisfere. Lui îi lipsesc, de asemenea, şi alţi conectori importanţi din creier, iar specialiştii cred că, fără aceştia, neuronii lui Kim au început să facă alte conexiuni, de unde şi memoria ieşită din comun.

Kim Peek citeşte o carte în circa o oră, fiecare ochi citind o pagină – ochiul drept citeşte pagina din dreapta, iar cel stâng pe cea din stânga, rezultând o medie de 8-10 secunde pe pagină. După ce a parcurs tot volumul, Kim are deja toată informaţia înmagazinată în memorie. În prezent, el poate reproduce cam 12.000 de cărţi pe care le-a parcurs astfel de-a lungul vieţii. Poate să memoreze orice fel de informaţie, din cărţi de istorie, geografie sau literatură, până la bucăţi muzicale sau numere. Pe de altă parte, însă, nu poate nici măcar să îşi încheie singur nasturii la cămaşă, din cauza leziunilor cerebelului, care coordonează activităţile motorii.

După succesul filmului “Rain Man”, în care a apărut prin intermediul lui Dustin Hoffman, Kim a căpătat mai multă încredere în el, primind foarte multă atenţie din partea publicului. A început să participe la diverse emisiuni, purtând cu el statueta Oscar, pe care scenaristul Barry Morrow o primise şi i-a dăruit-o lui. A început să îşi dezvolte mai mult aptitudinile sociale, ba chiar să dea semne că posedă şi simţul umorului. Pe 11 noiembrie anul acesta el împlineşte 58 de ani.

Ideea publicării acestei serii de cazuri extraordinare a venit după ce colegii de la Catedra de Psihologie Clinică mi-au spus conferința internațională  pe tema autismului, care va fi organizată la Cluj-Napoca luna viitoare, cu participarea reprezentanţilor unora dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Conferinţa se va desfăşura pe 13 şi 14 noiembrie, sub titlul “Diagnostic şi Intervenţie Validate Ştiinţific în Autism şi Tulburări Comorbide”. Potrivit www.autisminfo.ro, fundaţia Autism Speaks va asigura consultanţa ştiinţifică, iar comitetul ştiinţific va fi alcătuit din Dr. Anthony Bailey (Universitatea Oxford), Dr. Daniel David (Universitatea “Babeş-Bolyai”), Dr. Alexandru Popescu (Universitatea Oxford) şi Dr. Simon Wallace (Universitatea Oxford).

***

În ”Viața Clujeanului” din această săptămână puteți citi despre alte cazuri extraordinare, precum și opinia specialiștilor, într-un material realizat de Mădălina Kadar.

***

Citește și:

Incredibila și uimitoarea poveste a lui Stephen Wiltshire. Dincolo de orice limite

Meciul vieții. O altă poveste fabuloasă despre depășirea limitelor

Muzica de dincolo de noapte. Fabulosul talent al lui Leslie Lemke

Comentarii

1 Comentariu

  1. [...] Cate lucruri iti poti aminti? (Kim Peek) [...]

Comenteaza