”Nu stiu cine este autorul acestei demonstratii. Ea a circulat pe Internet. Cred insa, ca, pentru claritatea demonstratiei, ar merita un premiu NOBEL pentru economie. Si o popularizare corespunzatoare. Chiar daca nimeni nu invata nimic din lectiile istoriei. Si din crize…”

”Eu iti urez, pe langa libertate,/ Sanatate/ Si alte rime asortate,/ Sa fii iubit si sa-mi faci un copil”

Oricare vor fi rezultatele finale pentru alegerile pentru funcția de președinte, jumătate dintre români vor rămâne cu sentimentul că votul lor a fost furat. Această frustrare s-a dezvoltat, și nu fără motive, în ultimii 20 de ani, dar va atinge cote insuportabile în zilele care vor urma.

Lucian Bute n-a mai lăsat niciun un dubiu în revanșa pentru titlul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, în compania mexicanului Librado Andrade. Un semi-croșeu de stânga pe garda lăsată a adversarului și apoi un upercut de stânga explodat în ficat, ambele în repriza a IV-a, au încheiat definitiv conturile.

Ce sunt oamenii faini? Uite o posibilă definiție. Sunt acei oameni care zâmbesc. Care se bucură de bucuria altora. Care privesc în jurul lor. Cărora nu le e jenă să facă un compliment. Și nici nu le e rușine să vorbescă frumos. Sunt oameni care își pun întrebări și caută răspunsuri. Care citesc și merg la film. Cărora nu le e frică să discute în contradictoriu, iar atunci când o fac nu-l jignesc și nu-l atacă pe cel care nu e de acord cu ei. Cărora nu e frică să viseze să schimbe lumea și chiar fac ceva în sensul ăsta. Sunt oameni care lasă urme pe unde trec. Iar pe urmele lor calcă alți oameni faini.

Te-ai săturat de orașul în care locuiești, de țara în care ți-a fost dat să viețuiești. Ți-ai lua lumea în cap și te-ai tot duce. Dar nici chiar sub cerul liber n-ai vrea să poposești în fiecare seară. Nimic mai simplu: procură-ți o casă umblătoare. La o adică nici măcar de mașină nu ai nevoie. Ajunge și o bicicletă. Și nu căuta casa asa la mall. Puneți mintea la contribuție. Iar, dacă te ajută, uite câteva modele.

Printre atâta politică, manevre, manipulări și lupte de culise, puțin folk. După 30 de ani, Adriana Ausch revine pe o scenă din Cluj.

”am votat shi traean baseskoo shi mircia gioana shi ion antoneskoo caca sa nu s-e soopere nici unu p mine. ii poopyk pe totzii shi sper s-a iasa totzi kare ieste ieste neshte skoompyki. poop shi sper s-a mai fie votare koorand k mia plakut mult shi mai vriau. abea astept sa candidez shi ieu knd oi fi mai mare. poooooopyk doolcik”

Astăzi numai mâțele proaste și motanii depresivi nu merg la vot. Stau pe marginea patului și-și plâng singure (singuri) de milă. Apoi se miră că toate li se întâmplă numai lor. Nu pentru că votul tău ”se fură”, nu pentru că ”ai de ales dintre mai multe rele, răul mai mic”, nu pentru că ”vrei să nu iasă X ori să nu iasă Y”, ci pentru că e vorba de respectul față de propria persoană. Din respect față propria persoană, de ființă. umană dotată cu inteligență, capabilă să ia decizii și să, mai ales, să facă alegeri.

“-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,/ Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la “Heroes” in retea./ Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,/ Nu ai vrea, dac-ai wireless, sa jucam “conQUIZtador”?/ -Cum cand turcii-mi sunt in vama, si-am venit din Istanbul,/ Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare “cool”?/ Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,/ Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret/ Ca am fost in multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz…”/ ”-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un “buzz”??”