Scenarita şi calculul probabilităţilor sunt ocupaţiilor unor persoane care au uitat să-şi trăiască viaţa cu furie, să iasă în stradă când sunt călcaţi pe coadă şi să strige, precum în urmă cu aproape 20 de ani: “Iliescu, nu uita! Te votăm la Moscova”, “Iliescu pentru noi, este Ceauşescu 2!” şi, mai ales, “Jos comunismul!”.

Un cioban va trece mai uşor peste criză decât un jurnalist pentru că niciodată nu s-a crezut altceva decât e. Şi pentru că nu s-a obişnuit să ceară pe kilogramul de brânză de două ori de trei ori mai mult decât face

Nu, nu mă plăteşte nimeni să-i fac campanie electorală lui Mugur Isărescu. Dar, dacă nu am sucombat definitiv, dacă mai cred că lucrurile se pot schimba în bine în ţara asta, dacă m-am săturat de lehamitea generalizată, de mitocănie, hoţie, şmecherie, de prostie şi incultură ridicate la nivel de politică de stat, ei bine, în aceste condiţii, trebuie să-mi leg speranţele de un nume, de o persoană

Cât de imundă a ajuns cea mai mare parte a presei clujene! Cât de mult au ajuns să-şi calce ziariştii clujeni în picioare profesia! Foamea, în cel mai dur înţeles al cuvântului, i-a făcut să uite de onoare, de numele ziarului pe care îl reprezintă, de colegi şi, mai ales, de cititori

Cele mai supărătoare întrebări care nu-mi dau pace în ultima vreme sună aşa: “Dacă patronilor de presă – şi diferitelor grupuri de interese politice şi economice din jurul lor – le-a convenit faptul că presa scrisă are puţini cititori?”. “Dacă şi-au dorit ca presa scrisă să aibă audienţă scăzută şi, implicit, influenţă scăzută?”.

Pentru jurnalişti, ziua demiterii lui Ridzi e una mare (chiar dacă Băsescu a mai încercat, absolut jenant, să mai profite de moment pentru a mai arunca cu noroi în breaslă). Cu o condiţie. Să nu se oprească aici.

Săptămâna trecută, după foarte mult timp de când mi s-a întâmplat ultima oară, ochii mi s-au împăienjenit şi mi-au dat lacrimile. „Vinovaţi” de acest lucru sunteţi, în primul rând, dumneavoastră, CITITORII

(articol publicat în Viaţa Clujeanului, nr. 2 (485), 13-19 iulie 2009)

Vreau să dau timpul înapoi. Să mă întorc la anii în care scriam doar din plăcere. Când scrisul nu era o “muncă”. Asta chiar dacă mai vindeam poezii pe bere prin cârciumile din Hasdeu. Pur şi simplu să scriu nu pentru că am de predat în termen o carte la o editură şi nici pentru că se apropie ora de tipar pentru un reportaj, o anchetă, un interviu, un editorial la ziar. Să scriu pentru că vreau să dau temerilor, supărărilor ori bucuriilor mele o formă.