Anim’est este al treilea festival de film (după TIFF și Comedy) care se desfășoară anul acesta la Cluj. Anim’est este, de fapt, un ”frățior” mai mic, un follow-up al festivalului de animație cu același nume, care s-a desfășurat la București. Între 23 și 25 octombrie, la CinemaVictoria, vor fi proiectate șapte lung metraje, dar și câteva programe de scurt metraje animate, incluse în selecția din acest an a festivalului, realizate de studiouri sau animatori independenți multipremiați

La naștere avea paralizie cerebrală și era orb. Mama lui naturală l-a abandonat. A fost adoptat. Aproape un an, părinții i-au împins mâncarea pe gât. Până la 7 ani nu s-a mișcat. S-a ridicat în picioare la 12 ani, iar la 15 ani a făcut primii pași. La aceeași vârstă, într-o noapte, s-a așezat la pian și a cântat Concertul nr. 1 al lui Ceaikovski pe care îl auzise cu puțin timp înainte la televizor. Pare incredibil și, totuși, e adevărat

Uite, ca să vă conving că nu am nimic cu Primăria. Că atunci când face ceva bine, consemnez. În vară a instalat în Parcul Central o bicicletă de fitness, de care am uitat să scriu. Foarte bine. Bravo! Iar voi ar fi bine să nu vă mai holbați, ci să puneți mâna (ăăă… picioarele) și să exersați!

Nu. În ciuda a ceea ce își închipuie unii și alții despre mine, vreau să vă asigur că scopul vieții mele nu este să mă distrez pe seama funcționarilor din Primărie. Alte lucruri îmi fac viața frumoasă. Altele sunt visele mele. Măcar de m-ați crede… Singura întrebare pe care nu mi-am pus-o însă e dacă nu cumva unii dintre angajații Primăriei își doresc să devină vedete. Pentru că, de fiecare dată când eu ajung acolo, la ei, la Primărie, ei fac tot ce le stă în puteri pentru a ajunge aici, la mine. Pe blog. Și apoi în ziar

Apoi mi-am dat seama. Da, e o zi de marți, 13. 13 octombrie. Nu noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Octombrie. 13 octombrie, ora 20.15. Și afară ninge. Din păcate nu am un aparat de fotografiat să vă pot convinge, așa încât trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Deși nu am înțeles prea bine ideea cu piesa lui Freddie Mercury iar prin fondul sonor și-a găsit locul și o ambulanță, flash mob-ul Tribute for Michael Jackson a strâns câteva sute de fani în fața Casei de Cultură a Studenților din Cluj.

De trei zile termometrul din mașină arată mai multe grade în interior decât afară. Iar în interior e programat la 19 grade Celsius. Iar de dimineață a burnițat discret. Nu mai e niciun dubiu – nu doar calendaristic și astronomic – a venit toamna. Drept pentru care mă conformez și eu și schimb CD-ul cu Vama Veche, cu alte muzici, mai de sezon. Și cu celebra poezie a lui Horia Bădescu, ”De juventute”.

Iluzia luxului și a calității, dublată de cea a statutului privilegiat. Acestea sunt motivele pentru care câteva mii de clujeni au semnat o petiție prin care cer, nici mai mult, nici mai puțin, decât deschiderea unui magazin Ikea la Cluj. Mitul Ikea este, însă, doar un alt mit experimentat de români pe ”calea devenirii” noastre. O evoluție chiar după trăirea miturilor Coca-Cola, McDonalds și Starbucks

Am Ikea, deci exist! De aproape jumătate de zi râd singur când îmi amintesc. Clujenii mei au o durere. Sunt nemulțumiți. Le tot plouă și le tot ninge deasupra capului. Și, într-un final s-au gândit că există o singură soluție – să facă o jalbă la împărăție. Și să ceară. Să vină IKEA la ei în oraș!

Satirul s-a ridicat uşor de pe soclu şi şi-a luat zborul. Am auzit doar un scrâşnet. Şurubul care-i străpungea copita dreaptă şi care l-a ţinut ţintuit decenii de piatră şi-a slăbit strânsoarea şi a plesnit cu un pocnet sec. În urmă au rămas nişte mici bucăţele de gips. Prin spatele de cal au ieşit aripile. Mici şi verzi, ca ale unui copil de doi ani. A cântat ce a cântat la flaut. A lovit de două ori din aripi. Ştia deja să zboare. Era toamnă şi sub vântul stârnit de aripile satirului s-a desprins o duzină de frunze şi castane.