Visez ca mâine dimineață să mă trezesc aflând că pentru președenția României nu mai candidează Traian Băsescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Vadim Tudor ori Crin Antonescu, ci Mugur Isărescu, Klaus Johannis, Vasile Dîncu și, de ce nu, Alexandra Svet. Că trebuie să aleg nu între niște nume duse pe brațe de partide ori de lipsa de educație a alegătorilor, ci între sistemul economic protectiv al guvernatorului BNR, meritocrația reprezentată de primarul Sibiului, sistemul social al universitarului clujean ori România corporatistă propusă de manifestul jurnalistei (sau PR, cum doriți) din București.

Da, criza m-a făcut să plâng. Pentru prima dată după mulţi ani. A fost vorba însă de nişte lacrimi de bucurie, izvorâte dintr-un prea plin care a dat pe dinafară. Curajul de a spune lucrurilor pe nume, încrederea în forţele proprii, dar şi acceptarea solidarităţii oneste a celor din jur (pe care o întorci, la rându-ţi) au fost alte lucruri pe care le-am învăţat datorită crizei.

Pierderea unui loc de muncă şi a siguranţei zilei de mâine reprezintă un rău incomparabil mai mic, faţă de pierderea coloanei verticale. Dacă eşti capabil, dacă eşti profesionist, chiar şi în această perioadă de criză îţi poţi găsi un loc de muncă. Sau poţi porni o afacere pe cont propriu. Verticalitatea pierdută, rămâne pierdută de-a pururi.

Sunt trist. Din cauza faptului că există oameni cu adevărat valoroşi în ţara asta care tac mâlc, care nu reuşesc să se coalizeze, care refuză să se implice şi stau doar pe margine şi se plâng. Dacă Floriana Jucan este tot ce a produs mai bun generaţia revoluţionară a anilor ‘90, atunci putem vorbi de un eşec total al acestei generaţii.

Da, eşti un vagabond. O puşlama. Cei mai mulţi nu dau doi bani pe tine. Dar n-ai de ce să pui la suflet. Când te aştepţi mai puţin, când ţi-ai pierdut şi ultima speranţă, apare şi prinţesa ta.

Inevitabil, în meseria (profesia, dacă vreţi) asta de jurnalist, unul dintre cele mai mari riscuri e să devii cinic şi calculat. Oamenii despre care scrii nu mai sunt oameni, ci “subiecte”. Precum o specie anatomică, numai bună de disecat, analizat, cercetat, documentat, clasificat.

13 din cei 54 de oameni care lucrează la Realitatea TV Cluj ar urma să rămână fără job. Iar ceilalţi vor trebui să accepte diminuarea salariilor cu o medie de 30%.

Citynews.ro a reuşit în luna iulie o performanţă greu de egalat: au concurat singuri, dar au terminat pe locul doi şi se laudă că au obţinut poziţia a… treia! Nici nu e de mirare că în condiţiile astea au început să ciordească ştiri de pe bloguri

“Părerea mea este că Nistorescu are o “agendă” ascunsă”. “Consiliul Editorial de la “Cotidianul” a fost o formă fără fond, o denumire pentru cinci jurnalişti cunoscuţi care scriau câte un comentariu pe săptămână”. “Publicarea materialului despre colaborarea lui Petru Romoşan cu Securitatea a fost grăbită de numirea lui Nistorescu, pentru că risca să nu mai apară”. Mihnea Măruţă a acordat un interviu în exclusivitate pentru Viaţa Clujeanului, în care analizează situaţia creată prin numirea lui Nistorescu ca director editorial la “Cotidianul” şi în care recunoaşte, în premieră, că au existat presiuni editoriale şi în perioada în care el a fost redactor-şef al ziarului.

“În dimineaţa zilei de ieri unui membru al redacţiei revistei de cultură STARE DE URGENŢĂ i-a telefonat un angajat al procuraturii militare din Republica Moldova, pretinzînd că vrea să discute cu redactorul şef al publicaţiei pe marginea unor articole apărute în revistă despre evenimentele din şase, şapte şi opt aprilie.”