”Românii trăiesc într-un video-game”. Viziunea îi aparține unei prietene de departe, Antoaneta. Așa vede ea tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Are dreptate. Pentru cei mai mulți dintre români, alegerile nu au fost decât un joc, de ocupare a timpului liber, pentru a uita ce se întâmplă în jur. A fost o bătălie între ”răi” și ”buni” (în funcție de ce parte a baricadei te-ai aflat). O bătălie în care se realizează și se destramă coaliții, cu atacuri și contra-atacuri, cu declarații de iubire veșnică și ură infinită. Un fel de StarCraft autohton, cu personaje reale și peste 10 milioane de jucători.

”Eu iti urez, pe langa libertate,/ Sanatate/ Si alte rime asortate,/ Sa fii iubit si sa-mi faci un copil”

Ce nu pot înțelege e mitologia care se naște în aceste zile privitoare la Traian Băsescu. Teza aruncată în joc de susținătorii lui – ”singur împotriva tuturor” – este multiplicată la nesfârșit, preluată și acceptată inconștient chiar și de unii dintre criticii lui cei mai tenace. Ea pleacă, însă, de la o premisă falsă. Chiar își închipuie cineva că Băsescu a fost singur?

Oricare vor fi rezultatele finale pentru alegerile pentru funcția de președinte, jumătate dintre români vor rămâne cu sentimentul că votul lor a fost furat. Această frustrare s-a dezvoltat, și nu fără motive, în ultimii 20 de ani, dar va atinge cote insuportabile în zilele care vor urma.

”Chiar și Corneliu Coposu s-ar fi aliat cu Geoană”, a afirmat, la Timișoara, liderul PNȚ-CD, Radu Sârbu. Oricât ar părea de paradoxal (pentru unii), s-au chiar blasfemiator (pentru alții), o asemenea afirmație are acoperire. Cel puțin pentru cei care au încetat să mai trăiască iluzia democrației perfecte și au început să priceapă cu ce se mănâncă cea reală

Ce sunt oamenii faini? Uite o posibilă definiție. Sunt acei oameni care zâmbesc. Care se bucură de bucuria altora. Care privesc în jurul lor. Cărora nu le e jenă să facă un compliment. Și nici nu le e rușine să vorbescă frumos. Sunt oameni care își pun întrebări și caută răspunsuri. Care citesc și merg la film. Cărora nu le e frică să discute în contradictoriu, iar atunci când o fac nu-l jignesc și nu-l atacă pe cel care nu e de acord cu ei. Cărora nu e frică să viseze să schimbe lumea și chiar fac ceva în sensul ăsta. Sunt oameni care lasă urme pe unde trec. Iar pe urmele lor calcă alți oameni faini.

Nu știu dacă în iureșul născut de filmulețul cu băiatul bătut/nebătut de Băsescu, dezbaterile punctuale, pe programe și viziuni politice, mai au vreo șansă de vizibilitate. Și, totuși, mă încăpățânez să cred că, măcar într-o mică măsură, ele își au rostul.

Domnule Traian Băsescu, în 2004 ați câștigat datorită voturilor liberalilor. Atunci, pentru câteva luni, ați reușit să creați iluzia că această țară poate fi guvernată. Începând războiul cu Tăriceanu nu ați lovit în șefii liberali, ci în cei care au crezut în această iluzie. Ați reușit să faceți și un lucru bun împreună – introducerea cotei unice de impozitare. Măcar pentru atât, nu-mi pare rău că v-am votat atunci. De ce nu o să vă mai votez pe 6 decembrie?

Da, am fost printre acei privilegiați, care marți seara nu au rămas pe dinafară la Teatrul Odeon, din București, la întâlnirea cu scriitorul Salman Rushdie. Acolo unde cunoscutul scriitor britanic s-a întâlnit cu cititorii români, a lecturat din ”Seducătoarea din Florența” și a răspuns întrebărilor din public. A fost o scurtă pauză de normalitate după toată nebunia alegerilor. Pentru că, uite, în mod excepțional, se întâmplă și lucruri normale în România.

La ora actuală, România este o imensă “secţie specială”. O secţie a mizeriei, a mârlăniei, a josniciei. Vreau să ies din ea! Vreau să fug. Vă dau un pont: fugiţi până nu se găseşte cineva să lipească cineva un afiş cu “Acces interzis” pe uşa de la ieşire.