În ciuda aparențelor, ceea ce o să vedeți nu este o operă de artă. Sunt proiectele pentru intrările în stațiile de metrou Monte Sant Angelo și Triano din Napoli. E drept, proiecte realizate de un artist britanic, Anish Kapoor, specializat în spații urbane. Proiectele au fost realizate între 2002 și 2004 în cadrul unui program mult mai amplu demarat de zona metropolitană Napoli, de refacere și reamenajare a metroului, care ar urma să fie finalizat în 2011.
Citeste mai mult
Unul dintre spam-urile care mi-au umplut de dimineață poșta electronică era o ofertă referitoare la realizarea de site-uri erotice. Eram întrebat dacă nu vreau să-mi fac un site de acest gen, care m-ar costa mai puțin de 250 de euro. În prima fază ideea m-a distrat, dar, apoi, analizând prețul m-am speriat de amploarea pe care acest fenomen a luat-o în România. Și la banii negri care se învârt în spatele unei asemenea afaceri și cu care, mai mult ca sigur, s-ar putea construi o autostradă.
Citeste mai mult
Poate că unora li se pare imposibil de câștigat războiul cu mitocănia. Cu mârlănia. Cu nesimțirea. Dar în unele bătălii tot am putea învinge. Acum am nevoie de ajutorul vostru într-o astfel de confruntare. Am nevoie de 2-3 minute din timpul vostru. S-ar putea să vă și distrați făcând ceea ce o să vă rog să faceți
Citeste mai mult
Primii platani din Piața Unirii au fost sădiți astăzi. Parțial, Piața Unirii va fi inaugurată la sfîrșitul acestui an. Momentan, muncitorii lucrează la fântânile arteziene din partea din față a pieței.
Citeste mai mult
Cum reacționează un pisoi când e înșelat? În niciun caz nu se pisicește. Videoclipul l-am primit și eu astăzi și nu puteam să-l țin doar pentru mine. Nu are nicio miză, dar pur și simplu merită văzut într-un moment în care ai impresia că nimic nu te mai poate face să zâmbești pe lumea asta.
Citeste mai mult
Uite cum se poate face publicitate inteligent. Și cum muzica și distracția te pot convinge, mai mult decât 10 ore de dirigenție, decât 1.000 de pliante moralizatoare ajunse la gunoi, decât 10 articole de ziar să: 1. faci mai multă mișcare/ 2. strângi gunoaiele din parc și să nu le mai arunci pe jos/ 3. să aduni sticlele reciclabile.
Citeste mai mult
Există dinozauri și fosile de dinozauri. Mai nou s-au descoperit și excremente de dinozaur. Există proști și tâmpiți. Dar există și profesori în prostie și tâmpenie. Există limbrici și, dacă există limbrici, există și limbrici șefi. Ei bine, cel despre care o să vă povestesc astăzi și care, aparent paradoxal, mi-a schimbat viața în bine, întrunea mai toate aceste caracteristici. Nu era un dinozaur. Era un excrement de dinozaur. Nu era prost și tâmpit. Era profesor în prostie și tâmpenie. Nu era limbric. Era limbric șef. Preda (încă) la începutul anilor 90 la Facultatea de Drept din Cluj
Citeste mai mult
”Dragii mei, dragii mei prieteni, bărbați deștepți, bărbați interesanți, bărbați care citesc acest blog, prieteni bărbați, pentru numele lui Dumnezeu vă rog înțelegeți că noi, noi femeile, chiar și cele mai urâte dintre noi, putem să facem MUUUUULT sex. Cât de mult sex vrem noi. De la 12 ani și până îmbătrânim.”
Citeste mai mult
Puțini pot crede că Franța și Parisul, ”decadentul” Paris mai poate fi șocat de ceva care are legătură cu sexul ori sexualitatea. Și, totuși, Catherine Millet a reușit în 2001, când a publicat volumul ”Viața sexuală a Catherinei M.”, apărut un an mai tarziu și în România, la EST. Ei, bine, Catherinei Millet este unul dintre invitații speciali ai ediției din acest an ai Academiei de Toamnă ”Europa Artium”, de la Cluj.
Citeste mai mult
Cu cât ai mai multe lucruri din care poți să alegi, cu atât e mai greu să iei o decizie și cu atât mai mult scade starea de fericire. Asta o spun psihologii, nu eu. Iar discuția a pornit de la celebrul pește de sticlă de pe televizorul părinților și al bunicilor. E imposibil să-l fi uitat, pentru că îl întîlneai peste tot – dacă nu-l aveai în propria sufragerie, sigur era la ”mama mare”, la mătușa, la un prieten sau prietenă. Iar acest pește îi făcea pe români mai fericiți.
Citeste mai mult