România a revenit la viață. Ultima parte a campaniei electorale a adus o everfescență neașteptată. S-au coborât din pod vechi săbii, s-au deschis arsenale pe ale căror uși se odihneau plictisiți păianjeni. S-au rostit cuvinte mari, s-au dinamitat prietenii, iar tonul a depășit cu mult discuțiile principiale. În turul I s-au făcut cozi la secțiile de votare, iar nebunia a continuat și în așteptarea celui de-al doilea tur. Prima dată după 1996, agenda oamenilor s-a intersectat cu agenda politică, declarațiile, opțiunile, alianțele candidaților devenind (redevenind) subiect de discutat la o bere sau un ceai.

Nimic rău în asta (cu excepția prieteniilor stricate). Fără o dezbatere reală, fără invective chiar, e greu să schimbi ceva. Iar în ultimele săptămâni România se schimbă. Interesul brusc pentru aceste alegeri are, într-o măsură destul de mare, legătură și cu criza. Ajunși cu cuțitul la os, mulți au înțeles că viața lor depinde într-o mare măsură de cei care guvernează țara. Că de deciziile guvernanților depinde locul lor de muncă, afacerea lor, veniturile lor. Și nu mai pot sta pe margine.

Chiar dacă dezbaterea e departe de a se fi încheiat, câteva concluzii (într-o ordine aleatorie), la cald, firește, se pot trage.

1. Această campanie este ultima în care tema anti-comunistă a mai fost folosită cu oarecare succes. După ce PD-L și Băsescu au guvernat împreună cu PSD și după ce PNL s-a coalizat pentru turul II cu același PSD, niciuna dintre forțele politice majore de la noi nu mai poate invoca (și să și aibă credibilitate) această temă ca motor electoral.

Comunismul și anti-comunismul rămân pentru cărțile de istorie și pentru dezbaterile intelectuale, fără consecințe practice imediate. ”Punctul 8 de la Timișoara” și legea lustrației ar fi fost necesare la vremea lor. A mai face paradă de ele acum e tardiv și anacronic. Cu aceste alegeri, anti-comunismul și-a dat duhul. Va rămâne ca un reper moral pentru mulți dintre noi, dar nu-l vom mai putea folosi ca argument în dezbaterea publică. Pentru că, din punct de vedere social și economic, a fost un eșec, nefiind în stare să genereze soluții. Aceasta e cea mai dură lecție pe care trebuie să o învățăm și să ne-o asumăm.

2. Dezbaterile din ultimele zile au dovedit și că împărțirea în ”stânga” și în ”dreapta” este depășită. Că nu au acoperire în viața politică reală, în care un partid sau un candidat avid de voturi împrumută teme și discursuri străine de ideologia lor clasică, dacă simt că acestea sunt ”la modă”. Și nici împărțirea în ”buni” și ”răi” (pentru că ”răi” găsim în toate taberele) nu mai este operativă.

Dispariția acestor dihotomii nu este deloc rea – pentru că impune căutarea și găsirea unor noi termeni de clasificare, a unor noi criterii de delimitare, la care să te raportezi atunci când faci o alegere. Iar când criteriile de moralitate nu mai sunt de ajutor, când nici măcar nu mai poți face o cuantificare între ”rău” și ”mai puțin rău”, rămân în picioare criteriile pragmatice – dezbaterile pe proiecte, pe legi, pe idei.

3. Iar aceasta este șansa nesperată care le-a fost oferită intelectualilor contemporani. Pot produce ei acest discurs alternativ, dezbrăcat de frustrări, prejudecăți, fantasme, prieteni și antipatii personale și/sau de grup? Un discurs bazat pe argumente raționale și nu emoționale, care să fie înțeles și acceptat și de restul cetățenilor? Aceasta e, într-adevăr o provocare. Așa văd continuarea firească a dezbaterilor din ultimele zile.

Cei care au împrumutat sloganele și au înlocuit argumentele cu elucubrații voit partizane se vor descalifica și vor eșua într-un job sinecură de partid, ceilalți, chiar dacă vor deranja, au șansa să devină vocile care vor fi ascultate.

4. Din fericire, iar acesta e un lucru cu adevărat extraordinar, discursul naționalist s-a păstrat în cote rezonabile. În ciuda crizei care, spun teoriile, alimentează acest tip de discurs. E un semn neașteptat de maturitate care ar merita, poate, o analiză mai amplă.

5. Stoparea dezbaterii după al doilea tur de scrutin ar fi nu doar o greșeală, ci și un gest de maximă lașitate. Mai trebuie să curgă mult sânge până când ideile care au încolțit (încă firav) în ultimele zile să se clarifice. Și nu au cum să se clarifice fără o confruntare la sânge. Se teme cineva de ea?