Ceva e in sange. Ce vine dupa gripa porcina

14 ianuarie 2010, 12:10 pm, Adaugat de Mihai Goţiu la Cartea sau filmul? | 2 Comentarii

”Potrivit experţilor Organizației Mondiale  a Sănătății (OMS), în viitorul apropiat lumea va fi cuprinsa de o pandemie de guturai elefantin african, de diaree şi gonoreea furnico-ariciasca din Rusia. Deosebit de ingrijoratoare pentru epidemiologi este ameninţarea proliferarii a tulpinilor australiene de schizofrenie a ornitorincului şi de hemoroizi “mama Kangaroo”. Dar oamenii de stiinta cred ca virusul cel mai periculos este cel al impotenţei caprine, care, deşi nu e o boală mortală, în mod fatal ameninţă omenirea cu dispariţia.

Ca urmare a gripei aviare, ne vom confrunta cu boli cumplite, cum ar fi pojarul gândacului de bucătărie, guturaiul pisicesc, scolioza canina şi diareea cetaceică. Amenintarea sifilisului de popândău este mai puternică ca niciodată.

Oamenii de stiinta cercetează în acest moment care sunt necazurile pe care ni le poate aduce vulpea polară.”

***

Lăsând deoparte bășcălia (inevitabilă pentru români), care a început să circule deja onlie, actuala isterie declanșată de așa-zisa gripă porcină, mi-a reamintit de pelicula vizionară din 2002, a lui Danny Boyle, ”28 Days Later”. O grupare de activiști ecologiști asaltează un laborator în care se fac experimente de maimuțe, eliberându-le. Atâta doar că maimuțele puse în libertate erau contaminate cu virusul agresivității și al nebuniei.

Epidemia se răspândește cu o viteză incredibilă. E suficientă o banală picătură de sânge pentru a-l transforma pe cel mai pașnic om într-o bestie criminală. În mai puțin de o lună, omenirea se extermină cu o eficiență terifiantă. Un tânăr londonez, aflat în moarte clinică în urma unui accident de mașină, își revine după 28 de zile de la declanșarea haosului. Iese pe străzi, în Londra părăsită și îi caută pe supraviețuitori.

În cele din urmă îi descoperă într-o tabără militară fortificată într-un fost castel englez. Salvarea? În aparență. Pentru că, în interiorul detașamentului de supraviețuitori se confruntă cu un virus mult mai letal decât cel al agresivității -- adevărata stare de ”normalitate” a oamenilor. Cea care nu are nevoie de niciun adjuvant artificial pentru a declanșa violența, nebunia. Parabola lui Boyle și Alex Garland (autorul scenariului) e teribilă. Agresivitatea, prostia auto-distructivă, nu trebuie căutată în exterior, în cauze artificiale și contextuale, ci în structura internă a ființei umane. Există vreun vaccin împotriva acestui virus genetic?

Răspunsul la această întrebare nu-l pot oferi, însă, nici medicii, nici Organizația Mondială a Sănătății. Nici măcar psihologii. Pentru că el există doar pentru fiecare persoană în parte.

***

Comentarii

2 Comentarii

  1. Vlad spune:

    “În mai puțin de o lună, omenirea se extermină cu o eficiență terifiantă”
    De fapt, in 28 Days Later, epidemia e concentrata in Anglia. In sequel (pe final) se extinde si in Europa continentala, si, presupun, in restul lumii.

    Doar un FYI, articolul e bun. :)

Comenteaza