Cota unica si parfum de femeie – armele lui Antonescu. Cum poate schimba o mitocanie istoria
Grosolănia cu care Traian Băsescu l-a atacat pe Crin Antonescu, făcând refererire la prima soție a acestuia, care s-a sinucis pentru că nu a mai putut suporta durerile cauzate de cancer, a rupt echilibrul cu care se încheiase confruntarea de la Cluj. Numărul articolelor, discuțiilor, materialelor care au urmat, legate de acest subiect a fost mai mare decât toate celelalte legate de alte teme dezbătute la confruntare, la un loc.
”Sunt un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile”, a spus Băsescu într-un moment în care Antonescu adusese discuția despre modelul femeii politician în România promovat de actualul președinte. Chiar dacă ulterior a dezmințit că s-ar fi referit la prima soție a lui Crin Antonescu, nimeni nu l-a mai crezut pe Băsescu.
Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, explică foarte emoționant Corina Dragotescu, o femeie care a trecut prin calvarul durerilor pricinuite de cancer și a supraviețuit.
”În 1995, primul copil al soţilor Antonescu, a murit. Câţiva ani, Crin şi Aurelia au încercat să facă al doilea copil. Nimeni nu ştia că ea are cancer ovarian, pentru că nimeni nu i-a făcut analizele specifice. A reuşit, după multe tratamente, să rămână însărcinată şi, în 2001, a născut fetiţa, pe Irina. La câteva luni a aflat că are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru că dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parşiv şi loveşte pe tăcute.
A urmat perioada de citostatice, timp în care Crin Antonescu cu o mână legăna copilul mic, cu cealalta îşi mângâia nevasta aflată în nişte chinuri groaznice.
În 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina şi durerile pe care ţi le dau atât tratamentul îndelungat, cât şi un organism cuprins de boală. Într-o noapte, la ora 4, s-a aruncat de la balcon.
Asta este povestea primei soţii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.
Am simţit nevoia să o scriu pentru că, pe vremea când eram în plin tratament de cancer, domnul Băsescu a fost la fel de cinic şi cu mine. Numai că eu am supravieţuit.”, scrie Corina Dragotescu.
Culmea e că Traian Băsescu a fost cel care a provocat discuția și a condus-o spre acea afirmație lipsită de fair play. Pentru că totul a pornit de la întrebarea legată de ultima carte/ultimul film citită, respectiv văzut de fiecare dintre candidați. Dacă Băsescu a făcut din nou referire la Cărtărescu și ”Levantul” (pe care, nota bene, o tot citește de vreo 5 ani 
) și ”4,3,2” a lui Mungiu, Antonescu a invocat o carte despre creșterea și decăderea Imperiului Britanic și ”Maestrul și Margareta” a lui Bulgakov, respectiv filmul ”Parfum de femeie”, cu Al Pacino.
”Și atunci de ce vă deranjează când e vorba de femeile de la Cotroceni?” a continuat discuția Traian Băsescu, întrebare care i-a prilejuit lui Antonescu ocazia să atace și să facă referire la seria de grosolănii ale actualului președinte (”păsărică”, ”țigancă împuțită”) legate de femei, precum și de modelul de femeie politician promovat de Băsescu (cu trimitere directă la Elena Udrea, Ridzi și Elena Băsescu). După care a venit replica lui Băsescu atât de mult discutată.
Ce rămâne în mentalul colectiv? Imaginea unui personaj insensibil la suferința celor din jur, care încearcă să obțină avantaj de pe urma unei tragedii trăite de adversarul său, în contradicție cu imaginea omului care, trecând printr-o astfel de dramă a reușit să-și refacă viața și chiar să ajungă un candidat credibil la funcția de președinte al României. Iar aceasta colaborată cu acea secvență memorabilă, de istoria cinematografiei, în care Al Pacino orb dansează tango cu o femeie superbă.
O astfel de imagine în mentalul colectiv e mai importantă decât zeci de discursuri despre educație, agricultură, fuga tinerilor în străinătate, economie, parlament uni sau bicameral.
Iar acest avantaj pe care l-a luat Antonescu (și care a venit nu direct din dezbatere, ci din reacțiile care au urmat) nu este singurul pe care liderul liberal l-a luat după confruntarea de la Cluj. Mult mai puțin mediatizat ulterior (aproape deloc aș putea spune) a fost subiectul legat de reducerea impozitării. Crin Antonescu s-a pronunțat ferm pentru reducerea cotei unice, de la 16% la 10-12%. Traian Băsescu a invocat argumentul (fals) că în acest moment o reducere a fiscalității nu este posibilă. În cel mai fericit caz, în care economia României ar reveni pe creștere, ar urma o reducere a cotei unice la maxim 14% în 2011.
Spun argument fals, pentru că sutele, miile de mici întreprinderi, cele de care depinde direct relansarea economiei naționale așteaptă ca pe o mană cerească reducerea fiscalității pentru a se pune pe picioare. Pentru că e evident că o impozitare mai mică, dar aplicată la o masă mai mare de contribuabili, aduce mai multe venituri la buget decât o impozitare mai mare pe care nu are cine să o plătească. Iar un astfel de mesaj nu are nevoie de o mediatizare excesivă pentru a se transmite mai departe, pentru că el este adresat unui segment de întreprinzători cu o educație, economică cel puțin, peste medie, care știu să discearnă printre tonele de informații de cancan și război electoral difuzate de media.
Factorul emoțional (simpatia pro-Antonescu generată de atacul lui Băsescu) colaborat cu cel economic pot reprezenta cartea câștigătoare pentru liderul liberal nu doar pentru accederea în turul II, ci și pentru victoria în finală. Și, cu riscul asumat de a spune cuvinte mari, s-ar putea să fi asistat la un moment în care o dezbatere publică, și nu o campanie dusă cu mijloace mai mult sau mai puțin ortodoxe, să schimbe istoria. Iar acesta nu este un lucru deloc spectaculos ori paradoxal, ci vine din rostul acestor dezbateri publice în orice democrație: să ofere informații despre personalitățile și viziunile celor aflați în competiția electorală. Asta e starea de normalitate.
***
P.S. De ieri până astăzi am discutat cu mai mulți prieteni, prietene, jurnaliști, psihologi, designeri, profesori despre modul în care a fost percepută dezbaterea de la Cluj. Majoritatea au făcut referire la acel moment al dezbaterii și majoritatea i-au acordat credit lui Antonescu. Desigur, percepția într-un grup constituit pe baza unor principii și valori comune nu este obligatoriu reprezentativ pentru întrega masă a electoratului român. Dar poate semnala o tendință care se poate accentua în ultimele zile de campanie.
***
Pe aceeași temă:
e corect sa-i acorzi credit lui antonescu dupa o astfel de “faza” – intrebarea e ce va face cu el?
Ce nu a făcut Constantinescu cu creditul pe care i l-am acordat în 1996 și nici Băsescu cu creditul pe care i l-am acordat în 2004. Nu aștept soluții miraculoase de la Antonescu. Aștept însă un singur lucru: să respecte ceea ce și-a asumat ca slogan electoral – ”bunul simț”. Ăsta ar putea fi un început care poate veni de la președinte. Restul vine de la fiecare dintre noi.
subscriu la ce zice mihai. votez pentru “intoarcerea” bunului simt . din pacate, nu suntem in america si nici n-avem vreun kennedy la indemana. nu -i inteleg pe cei care nu vad intr-o intoarcere , fie si temporara a decentei si bunului simt o adevarata revolutie. mie asha mi se pare.
nu m-as intreba ce va face cu creditul . ar fi cu adevarat istorie si revolutie sa aiba vreo sansa pentru ca dezbaterea a venit mult prea tarziu. din cei aprox. 6.5 mil. care vor vota pana la urma, doar vreun milion jumate au vazut dezbaterea si aceia in reluare, macinati de indoieli cum sunt cele ale lui zorin ( ca si cand actualul presedinte face niste mari minuni cu creditul acordat).
majoritatea mai putin informata care va hotari pana la urma soarta votului si implicit a cursului lucrurilor pentru multa vreme habar n-are cine-in crin si ce-a facut el. va vota ce zice primarul, popa sau vecinul .
ar fi chiar o revolutie sa razbata bunul simt asha ca nu stiu la ce bun mai stau la sfat psihologii. daca nema putirintza liberala sa sustii un candidat cu atatea calitati , pana la urma – k desi nu ma iluzionez c-o sa faca revoolutii – n-am vazut altul mai bun in tara astra, numai providenta mai poate face ceva.
Acei 1,5 milioane de români care au văzut/ascultat (că s-a transmis în direct și la radio) emisiunea pot determina o schimbare. Totul e să aibă încredere că o schimbare se poate produce.