Nu, nu întotdeauna sunt calm și relaxat. Mai ales când am de a face cu (anumiți) funcționari publici. Ieri dimineață, pe la 08.50 AM am fost trezit de un telefon primit din partea lui Florin Bugnar, directorul Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Mă anunța că sunt fericitul câștigător al unui loc de parcare, în apropierea blocului în care stau.

Ar fi trebuit să sar în sus de fericire. Să sun un prieten să ieșim la o bere. Să sun o prietenă și s-o invit la o cină și o sticlă de vin. Totul codimentat cu un film bun. Gata!  S-a terminat cu ștergătoarele ridicate dimineața de vecini, pentru că am lăsat mașina pe alee, s-a terminat și cu pungile cu ulei vărsate pe parbriz, și cu scandalurile cu administratorul. Seara nu mai trebuie să particip la concursurile comunitare ”Cunoaște-ți cartierul!”, în tentativa de a găsi un loc în care să-mi las mașina. În diminețile de iarnă, după o noapte mai lungă petrecută într-un club, nu mai trebuie să caut jumătate de oră, cu telecomanda, mașina dispărută sub zăpadă.

Ei bine, în aceste condiții, aveți tot dreptul să exclamați: ”Și atunci, de ce mama lui proces-verbal, nu te bucuri?!”. Haideți să le luăm pe rând.

Despre prima parte a experienței legate de tentativa de obținere a unui loc de parcare, ați mai avut ocazia să citiți. Pe la sfârșitul lui august.

Ei bine, partea a doua. Datat pe 31.08.09,  am primit raspunsul.

”Către,

Goțiu Remus Mihai

Donath 170,

Cluj-Napoca

Ca urmare a cererii dvs. înregistrată la noi cu numărul 171778/27.08.2009 prin care solicitați acordarea unui loc de parcare pe str. Donath, vă comunicăm că în parcajul solicitat nu mai sunt locuri disponibile.

În această situație, vă recomandăm să reveniți cu cerere la începutul anului 2010.

Vă mulțumim pentru înțelegere”

Întocmit: Adriana Sârzea. Director, Florin Bugnar.

Acuma, io am o problemă. Nicicum nu pot fi înțelegător așa, din oficiu. Așadar, marți, pe la ora 14, m-am prezentat la serviciul în discuție, pentru a primi niște răspunsuri referitoare la nelămuririle mele. Am ajuns la biroul cu pricina. Din cinci inspectori aflați în acel moment în birou, avea de lucru efectiv unul singur. Ceilalți glumeau, povesteau relaxați, din când mai semnau câte un act ori introduceau niște acte pe calculator. Nu, nu era ora de somn a lui Murphy – exact inspectorul care era responsabil de zona mea, Adriana Sârzea, era cel care avea de lucru. Iar ceilalți nu-i puteau prelua atribuțiile (deși erau de căutat niște informații în calculator). Ce mai contează însă 40 de minute din viața unui om? Păi, decât să meargă la lucru și să se certe cu colegii, să rezolve probleme, să citească ceva, să bea o bere ori pur și simplu să doarmă, nu mai bine stă pe un scaun în Primăria Cluj-Napoca? Poate fi vreo activitate mai relaxantă și mai utilă, în același timp?

În fine, așteptarea s-a încheiat și am ajuns și eu să pun întrebările mele legate de faptul că știu lângă bloc un loc de parcare, care nu e ocupat, deși e marcat, precum și de faptul că pe jumătate de stradă nu sunt marcate locuri de parcare, deși ele există cu adevărat și, mai mult, sunt folosite în acest scop. E drept, aleatoriu, fiecare cum poate și cum are noroc. Mi s-a explicat simplu că nu se poate: deși, practic, nu e ocupat, acel loc e… ocupat și plătit, pe hârtie, se înțelege. Iar restul locurilor, unde și acum sunt mașini parcate, nu există pur și simplu, pentru că legea (care prevede nu-ș ce distanțe) nu permite.

Nu, nu aveam cui să-i explic că atunci când necesitatea și utilitatea unei legi e contrazisă de starea de fapt, chiar și un funcționar din Primăria Cluj-Napoca are atât dreptul, cât și obligația să solicite modificarea ei. O lege proastă nu poate fi schimbată atâta vreme cât nimeni nu reclamă faptul că e proastă. Asta ar fi însemnat însă să-i dau de lucru de două ori: mai întâi să completeze niște acte și, mai apoi, aspect deloc de neglijat, ar fi trebuit să o pun să gândească. Marți, la ora 15.00! Cu o oră înainte de terminarea programului! Chiar ar fi fost culmea impertinenței și nesimțirii din partea mea!

Am ieșit bodăgănind cu mine însumi, reproșându-mi faptul că sunt un optimist incurabil, că n-o să mă vindec vreodată de visul că se va schimba prea curând ceva în mentalitatea funcționarilor din România etcetera, etcetera, bla, bla, bla… Și m-am dus glonț la cabinetul primarului. Să mă înscriu în audiență. Nu, Sorin Apostu fusese avertizat că vin – a luat avionul și a zburat din Cluj. Înainte de a ieși din Primărie, am trecut însă și pe Serviciul Protocol, să salut o prietenă care lucrează acolo. Mai exact să-mi descarc nervii. Moment în care, în același birou, a intrat vice-primarul Radu Moisin.

- Bună, Mihai, ce faci?

E-he-he: greșită întrebarea .

- Bună, nu prea bine, sunt pachet de nervi. Am avut ceva treabă pe aici, la Serviciul Parcări.

- Da, ce s-a întâmplat?

- Lasă, o să afli din ziar!

- Te rog, într-un minut rezolv o problemă și mă întorc. Hai până la mine în birou.

No, dacă omul vrea să știe, de ce nu? În fond, de-asta e vice-primar. M-am dus și i-am povestit. Și cum a decurs prima parte, și cea de-a doua. L-a chemat pe Florin Bugnar. I-a spus să rezolve problema cu neclaritatea din cererea tip. Și să facă o verificare a locurilor de parcare din zonă. Ocazie cu care am aflat că pe o stradă din zonă s-a instituit sens unic, tocmai pentru a se face loc pentru parcări. Dar de ce ar trebui să știe asta inspectorul de zonă? Ori de ce ar face el verificarea pe teren?

Asta era marți după-amiza. Joi dimineața, cum spuneam, am fost sunat de Florin Bugnar. Mă anunța că a verificat zona. Că, într-adevăr, ar fi vreo 14 (patrusprezece, paișpe) locuri de parcare (dacă am reținut corect, că taman mă trezise). Că mai trebuie să aștept doar ca cei de la Circulație să marcheze locurile…

Cum spuneam, aș fi avut destule motive de bucurie pentru că s-a rezolvat povestea asta care îmi stătea pe cap deja de ani buni. N-am putut însă. Mi-am amintit de hârtia care mă anunța să revin cu o cerere la începutul lui 2010. Poate, cine știe, de pe Marte ori de pe Venus (habar n-am dacă locurile de parcare sunt fete ori băieți ) ar fi aterizat pe strada Donath niște locuri de parcare.

În loc să fiu fericit, m-am enervat însă. Pentru că, evident, nu calitatea mea de contribuabil a fost cea care a contat în rezolvarea problemei, ci relativa mea notorietate și funcția de redactor-șef la cel mai citit ziar local din Cluj. Nu a fost vorba de o rezolvare accesibilă ”oricărui” cetățean, ci pentru unul ceva ”mai egal” în drepturi decât ceilalți. Cetățeanul Goțiu Remus Mihai a așteptat două săptămâni pentru a primi un răspuns care, teoretic și iluzoriu, amâna relovarea problemei pentru anul 2010. Pentru redactorul șef Mihai Goțiu s-a găsit o soluție în două zile.

Nu, nu e normal. Dar știți ce? Vă invit pe toți cei care ați avut de-a face cu astfel de situații în Primăria Cluj-Napoca să mă anunțați. Poate ați observat că pe blogul ăsta am folosit două imagini. Una cu mine vesel, explicând relaxat, pe care o folosesc când scriu despre lucuri frumoase. Alta, supărată. Care e și pe home-page. Și pe care, e evident, în ce context o folosesc. Ei bine spuneam, când vă loviți de asemenea probleme, pasați-le la mine. O să dau jos de pe blog poza cu Goțiu supărat și o să mă prezint cu ea la Primărie. Apoi om mai vedea.