Aseară i-am trimis unui prieten, de nu foarte departe, un mesaj pe email. Am primit răspunsul de dimineață, care începea așa: ”dragă Mihai, răspund cu întârziere pentru că nu am avut net”. Un răspuns trimis dimineața la un semnal transmis seara e, deja, ”întârziere”!

Fiind o zi de sâmbătă, mi-am permis luxul de medita un pic la tema asta. Pentru că ea surprinde viteza în care am ajuns să ne trăim viața. Zilnic suntem asaltați de emailuri, întrebări, telefoane, probleme care necesită ”rezolvare imediată”. Nu ai cum să le amâni, pentru că apoi ”se adună prea multe”.

Trăim într-un sistem care a creat ”ocupația” și ”oamenii ocupați”. E ceea ce îi convine cel mai mult sistemului. ”Oamenii ocupați” nu au timp să gândească, să mediteze, să se revolte la o adică. Desigur, sistemul oferă iluzia recompensei – concediul, mașina, casa, poziția socială visată. În numele acestor iluzii, devii și rămâi un ”om ocupat”.

După o zi, o săptămână, o lună, un an sau chiar mai mulți ani, te lovește brusc depresia. E momentul în care îți amintești de lucrurile pe care ai vrut cu adevărat să le faci, dar pentru care… nu ai avut timp. Mirat, te întrebi ”De ce?”. Aduni și scazi. Apoi tragi linie. Dacă în urma ta rămâne ceva care contează – un zâmbet pe fața unui copil, un om care îți mulțumește că l-ai ajutat la un moment dat, niște tineri care au învățat ceva de la tine și dau mai departe și ei ceea ce tu le-ai oferit – încă nu e rău.

Dar dacă nu vezi nimic în urma ta? Decât irosire?

E dureros și trist un asemenea moment al adevărului. Tot ceea ce se adună e o sumă imensă de timp consumat cu lucruri inutile și derizorii, dar care, fiecare la momentul respectiv, necesitau ”rezolvare imediată”.

Am mai scris despre un experiment pe care l-am făcut în perioda în care acceleratorul de particule de la Geneva declanșase o isterie generalizată legată de venirea sfârșitului lumii. Am pus atunci o întrebare: ”Dacă ai știi sigur că mâine vine sfârșitul lumii, care sunt lucrurile pe care le-ai face azi?”. După ce am primit răspunsurile am adăugat: ei bine nu aștepta să vină sfârșitul lumii pentru a face ceea ce-ți dorești cu adevărat. Fă asta în fiecare zi. Sau măcar încearcă să faci asta în fiecare zi.

Dacă îți place să citești, citește. Dacă îți place să scrii, scrie. Ascultă muzica pe care vrei să o asculți, uită-te la filmele pe care vrei să le vezi, nu tăia din timpul pe care ți-ai dori să-l petreci cu prietenii, concentrează-te doar asupra proiectelor care contează cu adevărat pentru tine. De vrei să faci un compliment cuiva, fă-l. Iar dacă iubești pe cineva, spune-i asta în fiecare zi. Și demonstrează-i asta. Nu cunosc pe cineva care s-a plictisit de prea multă iubire. De lipsa ei, da.

Mai dă-le-ncolo de probleme cu ”rezolvare imediată”. Oricum, niciodată, nu vei avea timp să le rezolvi pe toate. Triază. Și triază la sânge! Nu te lăsa deturnat de aparențe, de obligații sociale ori profesionale (cu excepția celor care nu sunt ”obligații”, ci lucruri care îți plac și dorești cu adevărat să le faci).

Ai grijă la capcana vitezei. E sursa cea mai sigură de a ați da viața peste cap. Deciziile, răspunsurile date ”în viteză”, fără o digerare corespunzătoare, sunt cele care generează servituți, condiționări și obligații ulterioare care îți mănâncă timpul în care ai vrea să faci lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat.

***

Astăzi mai vreau să scriu două texte restante. Să ascult Leonard Cohen și să beau un pahar de coniac. Diseară voi ieși cu prietenii la o bere. Le voi face! În ciuda agendei care mustește de ”probleme cu rezolvare imediată”.