Regula spune că genialitatea e descoperită și înțeleasă după moartea geniului. Excepțiile există doar pentru a ne da bătăi de cap și pentru a nu ne lăsa să trăim liniar, după reguli și norme prestabilite.

”Good Will Hunting” e un film pe care l-am văzut târziu (mai exact zilele trecute). Asta pentru că în ciuda numelui regizorului -- Gus Van Sant -, un scenariu scris de Ben Affleck (împreună cu Matt Damon) nu a fost în stare să-mi inspire prea multă încredere. Dar, de Crăciun, ziceam că merge și un film mai ”ușurel”.

Dar numai ”ușurel” nu e ”Good Will Hunting”. Pentru că dincolo de teribilismul și puțin plauzibilul scenariu (băiatul de cartier, din sudul sărac al Bostonului, care are o minte de Nobel dar preferă să facă pe omul care spală cu mopul coridoarele la MIT și de care se îndrăgostește fata cea frumoasă, bla-bla-bla) niște întrebări rămân deschise la finalul vizionării.

OK, ești un tip deștept. Chiar genial s-ar putea spune, fără a exagera. Ai memorie fotografică și puterea de sinteză și analiză pentru a da de cap în câteva minute unor probleme și teorii care au pus pe jar ani la rând mințile ”luminate” ale lumii. ”Mamă, ce tip norocos!” ar putea exclama cei mai mulți. Oare chiar așa să fie?

Ce te faci însă dacă nu-ți dorești asumarea acestei condiții de geniu? Dacă singurul lucru la care visezi e să ieși cu băieții la o bere, să-ți pierzi vremea debitând toate banalitățile din lume, ba să-l mai și iei la pumni pe cel care, în liceu, ți-a suflat iubita? Cine și cu ce drept poate să spună că un destin de om normal e un destin ratat?

Profesorii cu kilograme de IQ te-ar vrea pe baricadele bătăliei cunoașterii, pritenii ar vrea să-i reprezinți, să fii tu acela care se ridică de jos și de care să fie mândri după o zi de spart pereți cu barosul. Dar tu, genial fiind (asta am stabilit deja), știi că asta înseamnă înstrăinare și însingurare.

Teribilă dilemă: îți accepți genialitatea și te apuci de treabă, valorificându-ți ”darul”, potențialul, renunțând la bucuriile simple la care visezi, sau, dimpotrivă, îți trăiești viața așa cum dorești cu riscul ca toți cei din jurul tău să te considere un ratat?

Ei bine, răspundeți voi la întrebarea asta. Pentru că sunt convins că și fără să fie adusă în discuție genialitatea s-ar putea să fi trebuit să faceți o alegere asemănătoare. Și nu răspundeți la modul teoretic, frumos, ci aplicat la propria persoană. Așadar: aveți un ”dar” pentru un anumit domeniu. La ce sunteți dispuși să renunțați pentru a valorifica acest potențial?