Herta Müller: ”Limba română mă însoțește permanent”. Despre relația laureatei Nobel cu România
”Dacă societatea românească m-a exclus şi nu mi-a dat voie să îi aparţin, chiar dacă românii nu mă acceptă nici astăzi, pentru că spun adevărul despre vechii securişti aflaţi tot la putere, limba română mă însoţeşte permanent”. Aceasta este poziția Hertei Müller referitoare la România și limba română, exprimată ieri într-un interviu pentru Comitetul Nobel, prezentat de Cotidianul.
Am selectat din acest interviu pasajele referitoare la relația premiantei Nobel cu țara natală și cu limba română. Asta pentru că, pe de o parte, au existat voci care ieri au contestat ”românitatea” Hertei Muller (și implicit dreptul României de a-și asuma acest premiu), pe de altă parte, pentru că ele dezvăluie o luptă teribilă – lupta pe care scriitoarea o duce tocmai împotriva celor care îi refuză identitatea românească.
***
“Literatura se naşte acolo unde există cea mai mare încărcătură emoţională. Am trăit mai bine de 30 de ani din viaţa mea sub dictatură, astea au fost obstacolele de care m-am lovit, nu am căutat eu aceste teme, ele m-au căutat pe mine. Este necesar să scrii despre ceea ce constituie provocarea ta constantă”.
***
“Din societatea românească am fost exclusă pe motive politice, cumva, ca şi când nu aş fi aparţinut acelui loc. Am ajuns în Germania, unde am fost considerată dintotdeauna româncă. În România am fost privită mereu ca o nemţoaică, am fost mereu considerată altfel, diferită. Sentimentul de excludere m-a făcut adesea să sufăr, dar l-am considerat, în final, ca pe un fapt şi atât. Nu poţi constrânge un om să dezvăluie ceea ce gândeşte. Dacă prin ceea ce cred şi gândesc nu pot dovedi că aparţin unui loc, ce mai rămâne de făcut?”
***
“Cei care recenzează cărţile mele (din România – nota mea) le privesc subiectiv şi în societatea românească nu sunt apreciată în mod deosebit pentru că spun ce gândesc despre situaţia de acolo – exact aşa cum este. Vechea nomenclatură şi Securitatea şi-au împărţit poziţiile de putere din stat, s-a creat o întreagă reţea şi se deservesc reciproc, motiv pentru care corupţia este la cote atât de înalte în această ţară. Din păcate, eu cred că românii sunt încă departe de un regim democratic autentic, lucru care nu este primit foarte bine în România, e o veşnică problemă, greu de înţeles în exil”
***
“Am învăţat limba română foarte târziu, la 15 ani, la oraş, mi-am dorit mult să învăţ această limbă, pentru că o consider o limbă plină de sens, poetică. Mi-am dat seama că a fost bine şi faptul că am învăţat târziu această limbă, pentru că mi-am format o anumită imagine a acesteia. Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi”.
***
Pe aceeași temă:
Intrebare: Kafka e revedicat de cehi, de germani sau de evrei?
De cehi sigur e revendicat, străzile din Praga sunt pline de suveniruri cu Kafka. Dacă pot să scoată bani din asta, sigur îl revendică și evreii (
) . Despre nemți nu știu.
) că în Germania e percepută ca româncă. Păi cum să fie altfel când în cărțile ei e vorba de România?
Dar, pentru mine, Kafka e ceh dintr-un motiv foarte simplu: cărțile lui mă transpun în spațiul ceh. Kundera la fel – cele mai multe cărți le-a scris în Franța, dar cine a citit ”Gluma” doar ca la un scriitor aparținător acelui spațiu se poate gândi. Mai nou, Andre Makine. O fi dormind el prin cimitirele din Paris până a câștigat Medicis și Gouncourt și o mai fi și având o bunică franțuzoaică, dar nu ar fi existat ca și scriitor fără Siberia. Herta Muller se mira (sau se preface că se miră
mie mi se pare ca doamna sufera de mania persecutiei: cum adica societatea romana nu o accepta? Ce reactie trebuie sa avem fata de un adevar banal, ca fosta Securitate sa reprodus ca actual SRI, clientela politica si omanei de afaceri cu statul roman? Foarte bine ca ni-l spune, nu ne deranjeaza pt ca il stim de mult timp si din nefericire, noi ca societate nu avem destula constiinta de sine si aderenta la anumite valori pt a iesi din nou in strada sau a lupta hotarit impotriva acestui cancer; dar repet, stim aceste lucruri si nu ne poate ofensa un scriitor cu opera sa, deci nu se pune problema sa nu o acceptam. Cu siguranta unora le repugna aceste “dezvaluiri” dar ei nu sint societatea romaneasca in ansamblu.
Cit despre dreptul Romaniei de a-si asuma acest premiu pot zice ca este cel putin problematic: contributia patriei noastre se reduce, daca nu ma insel, la facilitarea sau chiar provocarea unor trairi sumbre, a unor depresii si disperari. E ca si cum am aprecia rolul Holocaustului in literatura dedicata acestui fenomen, ceea ce pare cam cinic. Eu personal ma bucur ca doamna Muller se refera pozitiv la limba romana, ca nu si-a uitat partea de identitate romaneasca, dar ma indoiesc ca se poate detecta o influenta pozitiva a culturii romane asupra operei ei.
Ieri amfost interpelata de colegii de la lucru(un liceu din sudul Tunisiei) care m-au intrebat:
ESTI LA CURENT CA O ROMANCA A LUAT NOBELUL DE LITERATURA?
Cesa va spun: cum m-am simtit eu ca romanca sau cate piese din puzzle si-au reluat locul in peisajul numit ROMANIA IN LUME ???
Una peste alta, nu este o românca de origine germana cea care a câstigat premiul Nobel, ci o germana nascuta în România, de origine germana, care a învatat româna la 15 ani. Cu alte cuvinte, o scriitoare germana aparte, cu influente puternice din limba si spatiul românesc, dar tot germana ramâne.
Nu asta mi se pare esential, ci faptul ca premiul a fost acordat unei opere care rememoreaza ororile comunismului din România în anii ‘80. Daca nu i-ar fi fost acordat Nobelul, probabil as fi ajuns mult mai târziu la cartile ei. Sunt total de acord cu viziunea Hertei Müller asupra securitãtii si a nomenclaturii, a condamnarii de suprafata a comunismului. E un om frumos si integru, cum mi-a spus o prietena, si o citesc cu durere si bucurie în acelasi timp. Datorita ei, lumea va afla ceva mai multe despre cât de nociv a fost sistemul instaurat de socialism în România. Si pentru mine asta conteaza, nu nationalitatea si limba în care scrie. Conteaza pentru cineva ca Paulo Coelho îsi scrie maculatura în portugheza?