Insectarul presei clujene: 2. Octavian Hoandră
Conform DEX, limaxul este numele dat mai multor moluşte gasteropode cu corpul alungit, lipsite de cochilie. În limbaj popular li se mai spune melci fără casă. Sunt umezi, alunecoşi şi acoperiţi de un mucus care îţi poate întoarce stomacul pe dos. Nişte târâtoare.

În primăvara acestui an, agenţiile de mediu din Europa avertizau asupra extinderii Limaxului spaniol, nativ din peninsula Iberică, o variantă hermafrodită care se înmulteşte foarte repede. Mult mai rezistent şi mai agresiv decât speciile native din restul Europei, acesta devorează până şi alţi limacşi, fiind supranumit limaxul ucigaş. Nu e o deloc o glumă: extinderea habitatului limaxului spaniol este o problemă pentru biodiversitatea unui întreg continent. Mai multe detalii puteţi citi aici:
Limaxul spaniol nu este însă singura varietate nocivă de limacşi. Umedă, alunecoasă şi acoperită de un mucus greţos, o astfel de subspecie târâtoare a ajuns la Cluj unde s-a metamorfozat în jurnalist. Pe nume Octavian Hoandră.
După cum singur recunoaşte, Octavian Hoandră şi-a început cariera de jurnalist după ce a dat-o în bară cu cea de ceramist. În fond, totul are o explicaţie – chiar dacă se târâie pe pământ, limaxul se hrăneşte cu vegetaţie şi doar Dumnezeu ştie câte păduri au fost puse jos pentru a-i satisface pofta lui OH.
Cu ce a ieşit în evidenţă această moluscă? În primul rând cu inventarea (mai corect spus cu implementarea) sistemului de presă mafiot la Cluj. Guru i-a fost Sorin Roşca Stănescu iar frate de cruce Liviu Man. Cei care poate au uitat ori poate nu au ştiut deloc pot lectura aici nişte mărturii relevante despre ce înţelege OH prin presă. Despre modul în care, la sfârşitul anilor ‘90, la Ziua de Ardeal, împreună cu Liviu Man şi Aurelian Grama, au impus subordonaţilor obligaţia de a aduce publicitate ori de a scrie materiale cu care diferite persoane să poată fi şantajate contra publicitate.
Acuma să nu vă mire faptul că OH nu a ajuns să fie cercetat în dosarul Gazeta, care a continuat sistemul de la Ziua de Ardeal. După cum spuneam, un limax este alunecos şi, la o adică, îi devorează pe ceilalţi limacşi.
E drept, OH ar dori să fie considerat jurnalist, analist ori chiar scriitor. La fel cum fiecare moluscă s-ar dori să fie elefant, balenă ori vultur. Dar nu e decât o târâtoare.
Personal am avut parte de o experienţă extrem de interesantă. Unii dintre d-voastră poate ştiţi despre povestea din primăvară cu banii promişi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, presei locale. În calitate de redactor-şef pe atunci la Clujeanul am participat la aşa-zisele discuţii de stabilire a criteriilor după care banii publici să fie împărţiţi ziarelor. Pentru că mi se părea (şi mi se pare în continuare) aberant ca din fonduri publice să fie finanţate publicaţii cu tiraje de câteva sute de exemplare, am refuzat variantele de eludare a auditurilor profesionale şi profesioniste. “Hai măi, Mihai, trebuie să fim oameni! Trebuie să fim solidari!”. Aşa mă implora atunci acest OH, încercând să mă convingă să accept trocul lor (şi au fost de faţă şi martori independenţi care pot confirma cele scrise mai sus).
La nici 10 zile de la această chemare la “omenie” şi “solidaritate”, Publimedia a anunţat închiderea Clujeanului. Fără a aştepta măcar confirmarea şi fără a se gândi că închiderea unui ziar nu înseamnă şi dispariţia fizică a jurnaliştilor care l-au realizat, OH scria triumfalist cât de mult se bucură că se închide Clujeanul… (strict anecdotic, în acel articol apărut în Ziua, OH acuza Clujeanului de tabloidizare; în acelaşi număr “quality”-ul Ziua publica o pagină întreagă cu orgiile din campusurile universitare britanice).
Mai nou, OH le ridică ode lui Sorin Roşca Stănescu şi lui Cornel Nistorescu. Cei care au compromis într-o mare măsură ideea de presă “quality” din România (tocmai prin faptul că în spatele acestui concept şi-au făcut jocurile de interese) sunt prezentaţi ca mari eroi! Lumea s-a întors cu susul în jos. Limacşii s-au aburcat pe masă, uitând că riscă să devină pateu. Asta în cazul fericit, când nu li se dă cu var nestins peste antene (mai multe soluţii vezi aici).




ziua – e vorba de cele 24 de ore din viata mea, nu de altceva – a inceput prost; postarea ta a reusit sa ma binedispuna / imi aminteste de vremurile de odinioara, cand impreuna cu radu si marius eram “criticii literari” / radu a plecat, marius a devenit un academic respectabil iar eu nu mai am vigoare – cel putin mi-ai creat iluzia ca in urma noastra, a celor pregatiti de duca, ramane ceva… tine-o tot asa!
Am avut profesori buni
, şi unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat de la ei a fost că ceea ce am primit să dau mai departe. Cât despre partea cu “eu nu mai am vigoare”… hmmm… vă citesc blogul şi n-aş prea spune asta. Habar nu am dacă după vreo 40 de ani de scris o să am aceeaşi vigoare şi energie pe care o găsesc acolo.
Şi unde că s-a ajuns şi la episodul 2.
dar de ce trebuie sa primeasca presa privata bani publici?
@tilili: cum te simti cand injuri in fata oglinzii si nici macar ala din oglinda nu te asculta?
practic, de ce il ataci?
nu atac pe nimeni
, doar constat anumite lucruri
@samtilili:
luna de care spuneai a trecut deja, iar de apostu si de buda ai avut ocazia sa citesti in Clujeanul si Viata Clujeanului tot ce nu au avut curajul sa scrie altii din presa clujeana (care le-au publicat insa tone de advertoriale nemarcate).
chiar daca de data asta n-ai mai injurat, tot nu ai trecut pragul publicarii, din cauza prostiilor pe care le insinuezi, mai incearca, poate data viitoare