Totul a început de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie 1973, în spitalul de la Ilia, fost castel odată, unde s-a născut şi principele Gabriel Bethlen pe la 1580. Nu ştiu cât de performante erau ecografele în acea perioadă, cert este că din prima clipă le-am făcut o surpriză părinţilor, care mă aşteptau cu scutece… roz. N-a fost să fie…

Tot prin zonă, mai exact la Săcămaş, am copilărit. Cu tot ce înseamnă asta – furat cireşe şi mere (din livada viitorului meu profesor de “fizică” ), primele lecţii de înot în apele Mureşului şi iniţierea în pescuit.

Apoi au venit şi primii ani de şcoală (mulţumesc “tovarăşa” învăţătoare Maria Tuza!), la “generală 5″ din Deva, unde aveam avantajul că şi de se întâmpla să aud clopoţelul de intrat la ore de acasă, tot aveam vreme să ajung (graţie unei spărturi în gard) la vreme în clasă.

Apoi gimnaziul la Şcola generală nr. 7 (sau Liceul cu Program Sportiv, da, acelaşi unde se antrenau şi componentele Lotului Olimpic de Gimnastică) şi Colegiul Naţional “Decebal”.

N-a fost să fie însă “mate-fizică”, ci “drept”, la Cluj, la Universitatea “Babeş-Bolyai”. Mai mult pentru diplomă, să aibă mama ce pune în loc de tablou pe peretele din sufragerie. Asta pentru că, de prin anul II, m-am apucat de presă.

Fotbal Plus, Radio Cluj (12 ani), Transilvania Jurnal, Ziarul de Cluj, ProSport, Ziarul Clujeanului, Clujeanul şi, mai nou, Viaţa Clujeanului. Reporter special, redactor pe sport, social, investigaţii, administraţie, eveniment şi cultură. Mi-a scăpat ceva? Da, am realizat chiar şi emisiuni în limba maghiară (asta chiar dacă nu ştiu mai mult de 10 cuvinte în maghiară – dar asta e, deja, o altă poveste). Mai apoi, redactor-şef adjunct şi redactor-şef.

Şi, pentru că nu mi-am băut cerneala, am mai publicat şi două cărţi (a treia, “Morminte în mişcare”, o puteţi citi, în foileton aici): “Povestea unui poem discursiv” şi “Senzaţionala evadare a lui Mihai Goţiu povestită chiar de El”. Da, am luat şi ceva premii pentru cărţile astea, n-are sens să le mai enumăr, lista e lungă . Şi ceva traduceri şi publicări prin Italia, Cehia, Ungaria şi Franţa.

Mulţumiri speciale: mama, “tovarăşa” învăţătoare Maria Tuza, profesorii Aurelian Sârbu, Radu Săplăcan, Tudor Vlad, Vasile Dâncu, Romulus Gidro, colegilor de la radio (Dan Moşoiu, Zorin Diaconescu, Cornel Udrea şi Ţucu Vanea în mod special, ştiu ei de ce), colegilor din presa scrisă care au reuşit să mă suporte (în special celor carărora le-am ajuns şi şef).

Cea mai recentă nebunie e cea cu înfiinţarea săptămânalului Viaţa Clujeanului (deocamdată doar pe print, online-ul e în lucru), care a reuşit să creeze ceva vâlvă.

Selectiv:

“O frumoasă nebunie. Reapare Clujeanul tipărit”

“Viaţă! Cel mai curajos proiect jurnalistic: un ziar scos din economiile redacţiei”

… ziariştii clujeni sunt rezonabili: cer imposibilul

De vreo doi ani, mă chinui să-i învăţ pe studenţii de la Jurnalistică să scrie. Cu câţiva dintre ei mi-a reuşit. Sper să mai fie şi alţii.

P.S. În funcţie de timp, o să revin şi cu alte amănunte