Numirea-surpriză a lui Cornel Nistorescu în funcţia de director editorial la Cotidianul a declanşat unul dintre cele mai dure scandaluri din presa autohtonă, comparabil doar cu cele de la Adevărul şi Evenimentul Zilei, din epoca „Năstase”. Blocarea unui articol pe ediţia online, în care Petru Romoşan, prieten al lui Nistorescu, era acuzat de colaborare cu Securitatea, a produs reacţii în lanţ, demiteri, demisii şi renunţarea la colaboratori de prestigiu ai publicaţiei.

Mihnea Măruţă, fost redactor-şef la “Clujeanul”, dar şi la “Cotidianul”, din 2007 până în 2008, a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate pentru Viaţa Clujeanului, în care vorbeşte despre situaţia creată, care afectează credibilitatea întregii prese din România.

Mihai Goţiu: În primul rând „Salut!” şi mulţumesc că ai acceptat acest interviu, în condiţiile în care subiectul este unul sensibil pentru tine, în discuţie fiind un ziar de care eşti legat afectiv, după ce l-ai condus timp de un an. Şi aş începe puţin atipic, cu o consideraţie personală. Ceea ce s-a întâmplat (şi se întâmplă în continuare) la “Cotidianul” nu este doar o problemă internă, ci una reprezentativă pentru toată mass-media din România. Practic, se ciocnesc două mentalităţi, două viziuni de a face presă – una conform căreia patronatul se implică (sau influenţează) prin intermediul directorului editorial, în conţinutul ziarului, şi o a doua, care permite opinii şi abordări divergente în cadrul unui produs media, chiar şi atunci când acestea sunt în contradicţie cu opiniile responsabilului editorial (director editorial, redactor şef). Greşesc?

Mihnea Măruţă: Şi eu îţi mulţumesc că nu ai rămas indiferent faţă de acest subiect. Referitor la întrebare: eu nu cred că există ziar pe care patronul să nu-l influenţeze. Orice patron are interese şi orice redacţie are zone de care se apropie cu mare prudenţă sau deloc. Problema la „Cotidianul”, după părerea mea, este că ziariştii de acolo, selectaţi după standarde etice şi profesionale ridicate, apoi obişnuiţi să se exprime liber, în ciuda orientărilor diferite din redacţie, s-au trezit cu un şef care, dacă ne luăm după deciziile arbitrare din primele zile, are o „agendă” ascunsă, pe care ei nu pot decât s-o bănuiască. Mai mult: faptul că a fost numit intempestiv, fără nici o explicaţie publică pentru înlocuirea predecesorului său, Adrian Ursu, şi că numirea s-a făcut peste capul Consiliului Director al trustului, ne împinge să credem că acea „agendă” i-a fost dictată de patron, de Sorin Ovidiu Vântu.

M.G.: Punctul de pornire a scandalului de la “Cotidianul” a fost ascunderea/cenzurarea unui articol care se referea la colaborarea unui prieten de-al lui Cornel Nistorescu, Petru Romoşan, cu Securitatea. A fost acest articol cauza „războiului” sau doar un pretext pentru epurarea care a urmat în redacţie? Era de aşteptat ca Nistorescu să se dispenseze de o mare parte din oameni indiferent de ce s-ar fi întâmplat?

M.M.: Acel articol aştepta să apară de mai multe zile, era un material de rezervă, un „şpec”, cum i se spune în redacţie. Nu era considerat de mare impact, deoarece Petru Romoşan nu este cunoscut publicului larg. Faptul că a rămas în sertar a fost o întâmplare – dacă există aşa ceva… . Publicarea sa pe cotidianul.ro chiar în ziua instalării noului director a fost ceva de genul „dacă nu-l dăm acum, nu mai apare niciodată”; cineva ştia că Nistorescu şi Romoşan sunt apropiaţi. Însă, din punct de vedere jurnalistic, articolul era un model de bună-credinţă, deoarece autoarea aşteptase 2 ani verdictul CNSAS în privinţa colaborării sau necolaborării lui Romoşan cu Securitatea. Scandalul a fost declanşat de reacţia promptă a lui Nistorescu, care a cerut scoaterea materialului de pe site după numai o oră de când fusese postat. El şi-a folosit poziţia de conducere pentru a-şi proteja un apropiat, ceea ce a ridicat un prim mare semn de întrebare cu privire la obiectivitatea sa şi la respectul faţă de redacţie.

Cât despre concedieri, nu vreau să speculez, pentru că nu ştiu dacă noul director a avut vreo strategie sau doar a acţionat visceral, improvizând din mers.

M.G.: În ce măsură consideri că acest scandal va afecta credibilitatea “Cotidianului”? Dar a colegilor de la “Academia Caţavencu” şi a celor de la Realitatea TV? Va fi sau nu afectată şi credibilitatea celorlalte instituţii media din România?

M.M.: Dacă nu se petrece o minune, „Cotidianul” este condamnat. Eu cred că publicul fidel va renunţa la ziar dacă Nistorescu îşi va impune stilul şi agenda, iar alţi cititori nu ştiu dacă vor da 2 lei pe ziar, care e un preţ de cotidian aşezat foarte sus. Imaginea caţavencilor este grav afectată şi poate fi salvată doar printr-o repliere urgentă, iar despre Realitatea Tv mi-e greu să mă pronunţ. A ajuns, totuşi, a treia televiziune din ţară, ca audienţă. Nu sunt eu în măsură să judec dacă e credibilă sau nu.

M.G.: În multele discuţii, comentarii şi articole din ultima săptămână pe această temă s-a afirmat că Nistorescu a fost adus de Vântu la “Cotidianul” pentru a-l folosi ca o armă în campania împotriva lui Băsescu. Eşti de acord cu aceste afirmaţii? Există posibilitatea ca o asemenea atitudine făţiş anti-Băsescu să creeze efectul contrar? Să inducă un sentiment de adversitate faţă de inamicii lui Băsescu şi metodele lor şi, implicit, să-i motiveze şi să-i mobilizeze să voteze cu Băsescu?

M.M.: 1) Da, cred că misiunea lui Nistorescu are legătură cu alegerile prezidenţiale. 2) Da, am citit reacţii ale unor cititori care nu mai aveau de gând să-l voteze pe Băsescu, reproşându-i pe bună dreptate partizanatul, metodele şi „calităţile” de învrăjbitor, dar care, văzând cine şi cum acţionează împotriva sa, s-ar putea să se răzgândească. Eu sunt unul dintre aceştia.

M.G.: În ce jurnalişti/comentatori/analişti din presa română, în special, dintre cei intens mediatizaţi, mai ai încredere? Primele nume care îţi vin în minte. Dar din presa clujeană?

M.M.: Nu aş mai băga mâna în foc pentru niciunul dintre cei care apar foarte des la tv. Unii sunt prezentaţi drept invitaţi în studio, pentru a se induce ideea de imparţialitate, şi, de fapt, ei sunt plătiţi să comenteze, alţii au contracte secrete de consultanţă cu oameni politici. Cei în care merită să avem încredere – bineînţeles, fără a renunţa la discernământ – sunt jurnaliştii pe care nu-i ştim după chip. Ei nu-şi înjosesc semnătura.

Mihai Goţiu.: În perioada în care ai condus “Cotidianul” au existat presiuni, telefoane, discuţii cu reprezentanţii patronatului legate de articolele publicate în ziar? Director editorial în acea perioadă era Robert Turcescu şi mai exista un colegiu editorial. Care erau atribuţiile acestora legate de conţinutul “Cotidianului”?

Mihnea Măruţă.: O spun pentru prima dată într-un ziar: au existat două subiecte pentru care am fost sunat, însă nu direct de către patron, şi mi s-a cerut să opresc articole. În primul caz, m-am făcut că plouă şi am lăsat articolele să apară; asta pentru că, în ciuda nervilor pe care cred că i-am produs, nu mai aveau ce să facă, decât să mă demită, ceea ce ar fi atras atenţia asupra conexiunii. În al doilea caz, am anunţat că demisionez dacă acel articol nu apare. Şi am fost susţinut, din fericire, astfel că articolul a apărut.

Robert Turcescu avea rol de reprezentare, de a apărea în emisiuni tv şi de a promova articolele din ziar. Ne-a şi ajutat cu ponturi sau cu intrări la diverse persoane publice. Consiliul Editorial, creat după înlocuirea lui Turcescu din funcţia de director editorial, a fost o formă fără fond, o denumire pentru cinci jurnalişti cunoscuţi care scriau câte un comentariu pe săptămână. Ei n-au intervenit deloc în munca de redacţie.

M.G.: În editorialul lui Cornel Nistorescu publicat în “Cotidianul” şi intitulat „Război de bun venit”, sunt atacaţi cei din „gaşca” lui Vladimir Tismăneanu. Mai mult, Nistorescu scrie, referindu-se la cei care nu sunt de acord cu el: “Sunt cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului.” Cum comentezi catalogarea celor care scriu despre comunism şi ororile lui ca fiind « profitori », cu atât mai mult faptul că acest lucru se întâmplă în ziarul înfiinţat în 1991 de Ion Raţiu ?

M.M.: E suficient să citim cu atenţie formularea: „operaţiunea” de condamnare… Cel mai important moment al mandatului lui Traian Băsescu, condamnarea comunismului – care va rămâne cu siguranţă în istorie, fie că ne place sau nu – a fost o „operaţiune”? Un moment de dreptate şi demnitate naţională poate fi judecat în termenii unor servicii secrete, în termeni de manipulare? Oare de ce Nistorescu vede peste tot agenţi infiltraţi, filaje şi operaţiuni?

Interviul îl puteţi citi, de mâine, şi în nr. 6 al săptămânalului Viaţa Clujeanului. Mai multe articole despre războiul de la “Cotidianul” poţi citi şi pe mihneamaruta.ro.