Noul model al presei românești (Articol interzis persoanelor sub 18 ani)

14 octombrie 2009, 10:43 am, Adaugat de Mihai Goţiu la Insectarul presei clujene, Presa e de vină, Prima pagină | 4 Comentarii

ATENȚIE! Acest articol poate dăuna grav simțului olfactiv și bunului-simț. Oricâte bețișoare aromate o să aprindeți în încăpere n-o să reușiți să acoperiți miasmele emanate. Pentru că e un material despre presa din România. Și în astfel de cazuri, n-ai ce face: pute!

***

La Cluj continuă să ningă. Sunt printre orășenii privilegiați, care încă mai au șansa ca pe geamul lor să vadă colinele orașului. Combinația acestei dimineți e aproape ireală: alb, cu galben, roșu și pe alocuri verde. E un mixt care îmi amintește de unul la fel de straniu, de acum aproape un an, dintr-o călătorie cu trenul pe ruta Toronto-Montreal.

De ce nu mă pot bucura însă de asemenea clipe? Pentru că ecranul laptop-ului mi-a fost invadat de un mutant. De un avorton cu față aproape umană. De o subcreatură supuroasă ale cărei miasme au reușit să treacă de sistemul de anti-viruși ai calculatorului. Într-un moment de mahmureală inconștientă, popa și ofițerul de la starea civilă i-au dat un nume și l-au trecut în acte ca fiind Liviu Alexa.

orc interior

Nu, nu citesc site-ul pe care îl deține și nici ziarul care există doar în mintea lui și în bugetele agențiilor de publicitate care nu verifică realitatea. Uneori, câte un prieten îmi mai semnalează că iar au furat vreun material, că iar au reîncălzit un subiect. Mă feresc, însă, în general de astfel de lecturi. Face parte din sistemul meu de auto-apărare psihică pe care mi l-am impus în ultimele luni.

Dar, spuneam, această eroare genetică a reușit să fenteze sistemul meu de anti-viruși și să-mi intre în casă prin intermediul unui proiect, pornit altfel, onorabil și OK,Voxpublica. Ei bine, acolo am citit unul dintre acele articole care te fac să te urci în primul avion, indiferent de destinația lui: Bruxelles, Paris, Londra, Amsterdam, Hong-Kong, Cape Town sau Adelaide. Bilet doar de dus.

Resimțim o acută criză a modelelor? Ne dor confuziile care se fac între ce e bine și ce e rău? Citiți articolul amintit și o să aveți o mostră în miniatură a întregului sistem. Aparent e povestea de succes a unui jurnalist care, la doar 30 de ani, ar fi reușit să creeze un mic imperiu media la Cluj. Individul își motivează susccesul invocând ”metode neconvenționale”, asta chiar dacă întregul lui discurs e desprins din manualele de marketing pentru to(n)ți.

Nu aceasta e însă problema, ci întrebarea care a rămas nepusă și, implicit, fără răspuns. Mai exact. „M-a costat 450 – 500.000 de euro, dar acum, după aproape doi ani, se susţine singur în proporţie de 60%”, spune avortonul, referindu-se la ziarul online regional pe care îl patronează. Și mai se scrie în același articol, în 2003, subcreatura era încă jurnalist, câștigând câteva sute de euro pe lună. Materialul are ca punct de pornire faptul că, în urmă cu vreo lună, aceeași subcreatură a lansat un săptămânal local printr-o metodă inedită: distribuție proprie, cu abonamente și cutii stradale. Ca om care am văzut și discutat bugete de ziare, pot spune că acest produs va fi chiar mai scump decât online-ul (mai exact decât cifrele enunțate de Alexa pentru online).

Și atunci, întrebarea e mai mult decât firească: de unde acești bani? De unde are un milion de euro (cel puțin) de investit un fost jurnalist până acum 6 ani? Din agenția de publicitate pe care o conduce? Doar un naiv își poate închipui că inscripționarea pe spate a biletelor RATUC (transportul public din Cluj) e o idee care poate aduce un milion de euro. La fel cum trebuie să fii un mare naiv să crezi că poți obține un credit de un milion de euro de la vreo bancă, doar pe ochi frumoși și idei împachetate parfumat. Încercați să obțineți un credit de 20.000 de euro pentru o afacere personală, garantând cu apartamentul și casa voastră (așadar risc aproape zero pentru bancă) și vedeți de reușiți.

Desigur, când citești un asemenea articol, ai putea avea impresia că te afli în fața unui vis american, când, de fapt, e vorba de cel mai jalnic gunoi autohton. O sub-ființă călită în clubul șantajiștilor de la ”Gazeta”, apropiat al lui Marius Vizer (afacerist orădean implicat în dubioase afaceri cu jocuri de noroc), om de casă al PD-L la Cluj și al PSD la Bistrița, acolo unde va coordona în această toamnă/iarnă campania electorală a lui Geoană. Acestea sunt, de fapt, ”ideile originale” pe care Alexa și-a construit afacerile. Și acesta este personajul care ne este servit ca ”model”.

… între timp s-a oprit și ninsoarea. A rămas la fel de frig, însă. Cred că o să caut pe hartă o țară bananieră, unde n-o să am probleme cu prețul caloriei. Și acolo o să înfig stegulețul.

***

Pe aceeași temă:

Insectarul presei clujene: 1. Liviu Alexa

Comentarii

4 Comentarii

  1. Zorin spune:

    Ideile “marete” ale lui L. Alexa au ajuns si pana la Bistrita, unde CITY-NEWS s-a transformat in oficiosul PSD. Nu e nimic rau in asta, daca ne gandim la exemple clasice ca “Il Osservatore Romano” – oficiosul crestin-democratiei italiene. Doar ca L. Alexa mai scrie, atunci cand scrie si nu injura – sau poate ii scriu altii textele – ca CITYNEWS nu face campanie pentri nimeni. O minciuna cu picioare foarte scurte pentru oricine care stie sa citeasca. Eu nu am repulsia ta fata de publicatie, am chiar citit-o si am comentat 2 texte:
    - unul care ii facea pe bistriteni primitivi fiindca l-au huiduit pe primarul PSD la concertul Phoenix
    - unul care ne lasa sa intelegem ca sfintirea clopotelor Bisericii Evanghleice e strans legata de vizita d-lui Geoana, care parea intamplatoare si viza doar Biserica si Ziua Recoltei.
    Nu stiu ce “strategie” a stabilit L. Alexa cu clientela, dar e limpede ca nu face ceea ce face pe gratis.
    I-am atras atentia ca bistritenii nu sunt primitivi, ci organizatorii au fost indolenti, era mai simplu pentru ei sa-l cheme pe primar pe scena – cu toate ca lumea astepta un concert si nu un discrus de capanie – decat sa faca cu acelasi primar un interviu pe tema concertului, a campaniei sau e ce ar fi vrut ei – pentru imagine;
    I-am mai spus ca clopotele vor bate pentru bistriteni, dar nu in ritm de campanie, chiar daca L. Alexa trage clopotele pentru cineva – asta ca sa nu se zica despre publicul din provincie ca nu intelege nimic si i se poate servi orice.
    — continuarea in comentariul urmator —>>>

  2. Zorin spune:

    Cum a reactionat L. Alexa? Curajos, a sunat-o pe asociata mea, a injurat-o si i-a explicat ca vine la Bistrita, pe ea o termina (nu stiu in ce sens) iar mie imi sparge capul si imi taie mana cu care am scris. N-am inteles ce sens avea sa-mi taie mana post mortem, dar poate e un ritual.
    Am reprodus atunci pe blog perlele lui L. Alexa la:
    http://ifreemedia.blogspot.com/2009/10/poveste-prostia-omeneasca.html
    In treacat fie spus ca acelasi model al presei noi mi-a sters comentariile, lasand doar bijuteria gandirii sale si mi-a blocat IP la comentarii, ca nu cumva sa mai patrunda vreo idee in universul atat de “coerent” al aceluiasi L. Alexa.
    E limpede ca buna ziua ca sumele invocate sunt fanteziste, doar pentru a arunca praf in ochii clientilor, sau pentru a jusrifica, in fata patronilor politici sumele pretinse si probabil primite.
    Eu am incetat sa mai polemizez cu subiectul L. Alexa, din lipsa de cvorum al bunelor maniere.
    In schimb, ca orice cetatean platitor de taxe si impozite, tocmai m-am intors de la politie unde am depus o plangere solicitand urmarirea penala a numitului pentru amenintare.
    Astept ca institutiile statului sa-si faca datoria, fiindca un “mogul” de fantezie e una – un infractor de drept comun cu totul altceva.

  3. Anonim spune:

    Aceasi corectie promite ca o aplica si lui Tiberiu Hrihorciuc si tuturor celor care il contrazic, se poate urmari pe blogul inculpatului cum il trateaza pe saracul jurnalist invatacel de la Gazeta, de unde sa nu uitam a iesit si el un asa mare mogul de presa. Trebuia sa se faca calau sau lupator de K1 , dar pacat ca in copilarie nu a facut decat dansuri de societate.

  4. gelu spune:

    de liviu alexa asta e vorba: http://liviualexa.ro/tag/hrihorciuc-suge-pul/?

    aaaa, mda, am inteles

Comenteaza