Pe strada mea se joacă golf. Pe bune! (P)
Acesta este un nou articol publicitar. Gratuit, fireşte
. De dimineaţă, înainte să plec de acasă, am coborât până la piaţa de la Fortuna să-mi cumpăr o pâine. Şi uite aşa am văzut că la doar două-trei sute de metri de blocul meu a răsărit un teren de golf. Mă rog, de mini-golf.
După-amiaza, m-am întâlnit cu proprietarul şi am aflat că terenul s-a deschis de vreo două săptămâni. Trecând însă cu maşina pe lângă el, nu l-am văzut. Strict anecdotic, cu ocazia asta am aflat că blocul meu se află, conform Cărţii Funciare, pe un teren de golf! Pentru că, deşi între blocul meu şi terenul în cauză sunt, cum spuneam, vreo două-trei sute de metri, o policlinică, câteva case şi două blocuri în construcţie, la Cartea Funciară, atât terenul de mini-golf cât şi blocul meu figurează la acelaşi număr: Donath 170!
Dar nu aceasta este motivul pentru care m-a entuziasmat aşa mult ideea. După ştiinţa mea (şi la fel cum menţionează şi proprietarul), în Cluj acesta este primul teren de mini-golf. De ce nu mai există şi altele? Răspunsul e simplu. Pentru că toţi cei care au avut câte o bucată de teren, cât de mică, fie l-au vândut, fie au înghesuit pe el câte un bloc cu trei, patru ori mai ştiu eu câte nivele. Investiţie cu profit garantat 3,4,5,6-700% la sută. Contractezi un credit, garantezi cu terenul şi viitoarea construcţie, într-un an-doi termini construcţia şi apoi vinzi de 2,3, 4-5 ori mai scump decât toate cheltuielile avute.
Cine să-şi pună problema că pe un teren într-un oraş precum Clujul se mai poate face şi altceva? Un loc de joacă de exemplu. Păi ce,
eşti “fraier”? Să bagi 10.000 de euro (după spusele proprietarului) în el, bani pe care să ţi-i recuperezi într-un an sau doi şi apoi să câştigi doar atât cât să trăieşti decent? Păi asta e afacere? Deloc întâmplător, doar în ultimul an, între blocul meu şi terenul de golf a început construcţia a încă două imobile…
Din cauza acestei mentalităţi, Clujul s-a înghesuit, de poţi schimba reţete pe balcon cu cei din blocul vecin, iar de ai boală pe ei le schimbi programele la televizor cu telecomanda ta. Iar singurele locuri de joacă şi distracţie care s-au construit în Cluj sunt cele pentru care Primăria a plătit bani grei firmei King Industrial. Unde acţionar este frumoasa Liliana Călin, cea care primea drept cadou un căţeluş de pluş de la fostul primar Emil Boc.
Din acest motiv, terenul de mini-golf mi-a făcut ziua frumoasă. Pentru că, fără a fi genială şi fără a garanta profituri fabuloase şi peste noapte, este o idee de afacere care poate aduce zâmbetul pe chipul unor copii. (Şi nu doar copii
). Şi, cine ştie, poate peste ani, dintre blocurile din Grigorescu va pleca mai departe un viitor Tiger Woods al României
. Mi-aş dori ca acest gen de afacere să reuşească. Baftă!
P.S. Tarifele practicate sunt, zic eu, decente. 8 RON ora pentru adulţi, şi 5 RON pentru copii. Mai multe informaţii despre regulament, program şi imagini pe www.minigolfcluj.ro.

P.S. 2 Şi mergând eu mai departe către servici dimineaţă, ce-mi văd ochii, tot pe strada Donath? Un iaht! Mă rog, nu la nivelul iahturilor lui Abramovici, dar, totuşi, un iaht! E vară la Cluj şi se simte asta.




[...] (dublu click pe foto 2 şi foto 3). Al doilea acuză publicaţia deţinută de primul că ar fura subiecte de pe blogul său şi că îşi laudă pe nedrept site-ul său de ştiri, iar primul în pişă pe al doilea, [...]
[...] tristeti. am ajuns acolo ca o stire absolut benigna, gen “teren de minigolf” trezeste orgolii ancestrale si cafturi [...]