Nu contează cât de fericit ești, ci cât de frumos știi să zâmbești în fotografiile din albumele de familie. Privilegiați sunt fotografii -- de ei depinde fericirea lumii.

Personaje

***

Am nevoie de două personaje,

unul casnic, de bucătărie, cu sânii rotunzi,

lăptoși, de doică,

cu zâmbet trist și cu servici,

dispusă să plimbe cățelul,

deși numai cățel nu mai e Carlos Canabis,

boxerul moșit de tine,

printre excrementele din fundul unei curți de pe Moților,

unde, în căldurile facerii, l-a uitat maică-sa, Lola,

iar acum, la doi ani, e ditamai fiara,

cu dinții cremene, cu mușchii arcuiți,

gata să sară la jugulara oricui s-ar încrunta către tine.

***

Ziceam, dispusă să stea lângă oala cu sarmale

în fiece Ajun de Paște sau de Crăciun,

mirosind a afumătură și a varză murată,

când tu, cu foștii colegi de liceu,

sunteți plecat la udat și la colindat…

***

La udat și la colindat pe naiba!

Ești plecat la cealaltă,

personaj de rubrică mondenă,

de primă pagină în ziarele bulevardiere,

pe care nu mai știi pe unde să le mai ascunzi prin casă,

cu sfârcurile țâțelor rujate,

cu părul ba roșu, ba blond, ba albastru sau verde,

după cum halucinează Ricci sau Versace,

ori mai știu eu ce artist autohton,

personaj care prezintă modele unicat, doar pentru tine,

îmbrăcată fiind doar cu pălăria verde,

cu pene de papagal,

una roșie atârnând peste omoplații înfiorați

și una verde, în față, peste ochiul drept,

verde turcoaz și el.

***

Iar cealalată pune ultimele globuri pe brad și,

împreună cu fiica cea mică, Andreea,

care acu două zile ți-a spus prima dată ”tata”,

împachetează cadourile, printre care știi deja, ai aflat,

e și o pipă cu o pungă de tutun olandez,

pregătită special pentru nopțile tale albe

în care ai ars prea multe fețe de masă

cu țigările uitate să se fumeze în marginea scrumierei.

***

Mai adaugi o soacră, prietenul sfătuitor,

cel bun și cel rău,

niște lacrimi și, de ce nu,

un cuplu de negri iubăreți,

se poartă acum, e de ”bon-ton”

să pozezi în pacifist și antirasial;

și nu uiți nici de Dumnezeu, de Fecioara Maria

și ghimpii din coroana lui Iisus,

câte unul pentru fruntea fiecăruia din personajele tale.

Iertarea.

Mai puțin a ta.

A scenaristului.

A autorului.

Dar tu ai cafelele fără zahăr,

ai nopțile albe, sudate precum țigările

cu care, am mai spus, ai ars atâtea fețe de masă…

Da. Tu ai cartea.

Or, acesta este un păcat care nu se iartă

nici chiar atunci când tu ești

cel care i-a rezervat Lui Dumnezeu

bilet la Tarom, clasa I, cursa de seară.

***