În primul rând pentru că asta ştiu să fac cel mai bine şi asta îmi place cel mai mult. Să scriu. “Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult” e titlul cărţii lui Irvine Welsh pe care o citesc acum. Cam aşa stă treaba şi cu mine. Dacă nu mi-am băut la timp cerneala, am ajuns să scriu. Mi-a plăcut să scriu şi aşa am ajuns să transform scrisul în muncă.

Ei bine, acum vreau să dau timpul înapoi. Să mă întorc la anii în care scriam doar din plăcere. Când scrisul nu era o “muncă”. Asta chiar dacă mai vindeam poezii pe bere prin cârciumile din Hasdeu. Să scriu nu pentru că am de predat în termen o carte la o editură şi nici pentru că se apropie ora de tipar pentru un reportaj, o anchetă, un interviu, un editorial la ziar. Pur şi simplu să scriu pentru că vreau să dau temerilor, supărărilor ori bucuriilor mele o formă.

Şi mai vreau, şi mai aştept, reacţiile dumneavoastră la ceea ce scriu. Cu argumente dacă se poate . Aviz, însă, amatorilor: nu vă obosiţi să înjuraţi, am învăţat în ultimii ani care e rostul tastei “delete”. Până acum, am folosit-o extrem de rar. De acum însă, orice aberaţie, orice înjurătură, orice atac la adresa mea ori a vreunuia dintre cei care vor scrie în acest loc, va ajunge acolo unde îi e locul – în “gunoiul” lumii virtuale. Libertate de exprimare pe acest blog vor avea doar cei care au argumente, idei (chiar şi diferite faţă de ale mele), care au ceva de spus şi o pot face la modul civilizat.

Am emoţii, se înţelege. La fel cum s-a întâmplat prin ‘93, când mi-am văzut pentru prima dată semnătura sub un articol într-un ziar, la fel cum a fost prin ‘94 când am făcut primul “live” pe radio ori prin 2001 când am ţinut în mână primul meu volum de poezii. Ba, acum, emoţiile sunt parcă şi mai mari. Pentru că atunci nu aveam şansa să primesc în câteva minute, ore sau zile reacţii la ceea ce am scris.

Sper să vă simţiţi (şi să NE simţim) bine aici. Chiar dacă lucrurile despre care o să scriu n-o să vă aducă mai mereu zâmbetul pe buze.

Salut şi bine v-am găsit!