”Buni, buni, cum e Mihai acolo, că e aici?”. Asta a întrebat-o aseară Cătălina, nepoata mea de școală primară, pe mama, când m-a văzut la televizor. N-a apucat însă maică-mea să-i explice cum e cu televiziunea că a mai văzut o notă pe ecran. Cică emisiunea e ”în direct”. Bun, bun, acu era cazul să se minuneze ea: dacă fiu-su e la televizor, la Cluj, cine e pletosu ăsta care îi umblă ei prin casă, la Deva, pentru că, am uitat să vă spun, aseară eram și eu la Deva?

Păi stai așa, ”care eu?”, mi-am pus, la rându-mi, întrebarea. Pentru că dacă eu sunt la Deva, cine e individul ăla care seamănă leit cu mine și e ”în direct” la televizor? Cine și în ce scop mi-a făcut o clonă? Ca apoi să vină următoarea întrebare: ”dar dacă eu, ăsta de la Deva, sunt clona și ăla din televizor, de la Cluj, e originalul?”.

Uite, de aseară, întrebarea asta mă tot bântuie. M-am reîntors la Cluj și, din fericire, n-am găsit un alt Mihai Goțiu ocupându-mi abuziv apartamentul. Nici mesajelor de ”La mulți ani!” de ziua numelui nu a răspuns nimeni (deși, uite ăsta ar fi fost un lucru pe care ar fi putut să-l facă – o să recuperez eu, imediat). Așadar, e clar: eu sunt eu. Cel puțin deocamdată.