Spilberg, Ioana Uricaru, Amintiri din Epoca de Aur și cea mai lungă cameră de hotel din lume
De Ioana Uricaru am auzit acum vreo 8 ani, la Sighet, la un festival de poezie. Era la hotelul Tisa și tocmai începuse una dintre acele interminabile discuții de literați, încălzite de horinca de Maramureș, care nu aveau cum să se termine nici repede, nici bine. Inevitabilul s-a produs când Eugen Uricaru și-a amintit că unul dintre poeții aflați la masă (dar și membru în staff-ul Media Pro) a disponibilizat-o pe fiica lui. ”Da, i-ai făcut un bine că ai dat-o afară, că altfel nu ajungea să lucreze cu Spielberg”!
”Uau”, am spus după care am schimbat masa, pentru că nu țineam neapărat să văd cine, cui îi va lua gâtul până la final. Apoi am uitat de discuție până astă vară, când, la TIFF, a fost proiectat ”Amintiri din Epoca de Aur”, iar unul din regizorii echipei lui Mungiu era Ioana Uricaru. Cum în acea perioadă realizam și un ziar de festival (”Cine City”), i-am și cerut Dorei să facă un articol cu Ioana, pe tema ”cum se să lucrezi cu Spielberg”.
A venit însă la timp TIFF-Lounge-ul moderat de Mihnea cu Ioana Uricaru ca invitată. Ne-am mai liniștit, Ioana nu lucrase cu Spielberg, ci studiase la Academia lui Spielberg. Mă rog, uneori și părinții mai exagerează. Asta nu înseamnă că înâlnirea nu a fost interesantă.
Plecată la 18 ani din Cluj, Ioana și-a amintit cum stătea t în clasa a XI-a în colţ la Melody, îmbrăcată în uniformă de PTAP, strigând “Ura!” în timp ce trecea coloana oficială cu soţii Ceauşescu. Iar apoi a ajuns să regizeze legenda chiar legenda “activistului în inspecţie”, unul dintre cele şase filme care compun “Amintiri din Epoca de Aur”.
“Erau atât de urâte uniformele de PTAP (Pregătirea Tinerilor pentru Apărarea Patriei -- n.r.) că mă simţeam groaznic în ele. Partea bună a fost că am scăpat de o zi de şcoală”.
“Liceul l-am terminat în 89 şi vroiam să fiu departe de casă. Pe atunci nu era înţelept să faci istorie, drept sau studii economice, din cauza ideologiei. Aşa că aveam de ales între bio-chimie, arhitectură şi încă vreo 2-3 specializări care nu erau pe atunci la Cluj”. Până la urmă biologia a avut şi o parte utilă. “Să-i ascultaţi pe părinţi. Mama m-a tot bătut la cap să termin biologia, să am o diplomă. În 2001, când am fost acceptată la universitate în SUA, am predat biologie într-un alt departament şi am reuşit să mă întreţin”.
Până să ajungă însă în America, Ioana s-a enervat într-atât de tare pe minciunile Frontului Salvării Naţionale, încât, în 90, timp de 2 luni a fost printre cei care au animat Piaţa Universităţii. Tot în amintirea acelor “nervi”, în 96, a regizat unul dintre videoclipurile publicitare ale lui Emil Constantinescu. “Când am ajuns în America am luat-o de la capăt cu Obama”, spune Ioana, care a scris editoriale în favoarea candidatului republican.
În filmul care a deschis TIFF, “Amintiri din Epoca de Aur”, ea a regizat primul episod, legenda “activistului în inspecţie”. “Unii spun că s-ar fi petrecut la Sibiu, alţii la Gherla, alţii la Ploieşti. Practic, peste tot oamenii se urcau într-un carusel în momentul în care venea în inspecţie activistul de partid”, și-a amintit regizoarea.
De mâine, ”Amintiri din Epoca de Aur” intră oficial în cinematografele din România. E un film care merită văzut 
.
Avem un porc. Să-l explodăm! Ce ți-e și cu amintirile de aur
P.S. Iar dacă mă întrebți cum s-a încheiat ”discuția” de la Sighet, habar nu am. Știu doar că, dimineața nu înțelegeam de ce e așa lungă camera mea de hotel. Aveam impresia că e cea mai lungă cameră de hotel din lume. Am avut nevoie de un minut, două, să realiz că dormisem pe canapeaua din holul hotelului…
Epoca aceea este inca peste tot – nu stiu cate generatii vor trece pana la disparitia ei.
Una, două? Ori poate sunt prea optimist… Asta nu înseamnă ca, măcar din când în când, să nu ne distrăm pe seama ei
Inca nu am vazut filmul, desi am fost la TIFF..shame on me.
Nu stiu exact de cate generatii mai este nevoie pentru a sterge cenusa comunista de pe pielea noastra, pentru a ne dezlega de la gat esarfa de pionier cu care continuam sa ne spanzuram zilnic…o fi asta un obicei romanesc, mai nou? Nu stiu cum a fost “pe vremea aceea” (de parca ar fi trecut, pentru cei mai tineri, 100 de ani), aveam doar cateva luni la “eveniment”, dar stiu ca multi de varsta mea simt inca aerul vremurilor de atunci, fara a trai macar o zi in stil comunist, simt ca Cea’sca n-a murit. Da, e poate vina societatii, dar nu o putem acuza, schimbarea nu s-a putut face brusc. da, e sigur vina politicii, a elitelor care puteau trece acum din spatele Tovarasului, direct in fata lui; dar romanasul stie ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba!
Toata lumea se asteapta ca noi, generatia ‘89 sa producem schimbarea. Eu, desi fac studii europene, nu cred, cu tot optimismul meu, ca democratia asa cum o vedem in acest moment in vest se va aplica la fel pe plaiurile mioritice in urmatorii 20-30 de ani. Inca traim in epoca de aur, si speram ca se vor naste alti Mungiu care sa faca filme despre vremurile de acum. Nu de dragul nostru (ca vai de noi), de dragul artei.
Ioana Uricaru n-a lucrat cu Spielberg, dar Mihai Malaimare Jr. – Director of Cinematography si Adriana Rotaru – Production Manager, au lucrat si vor mai lucra cu FF Coppola – Youth without Youth si Tetro. Si asta cu scoala facut în România, nu în California. Filmele nu mi s-au parut grozave, dar imaginea da.
De Ziua Pionierului pe stadionul 23 august compunând figuri pe teren (3 saptamani am lipsit de la scoala) si PTAP îmi amintesc si eu, acu’ îmi pare rau ca n-am fost si noi la cules de ceva, ar fi fost distractiv.