”Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază. Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine. Dacă ești în stare să faci treaba asta, atunci am început să învățăm ce însemnează democrația”.
Citeste mai mult
“Părerea mea este că Nistorescu are o “agendă” ascunsă”. “Consiliul Editorial de la “Cotidianul” a fost o formă fără fond, o denumire pentru cinci jurnalişti cunoscuţi care scriau câte un comentariu pe săptămână”. “Publicarea materialului despre colaborarea lui Petru Romoşan cu Securitatea a fost grăbită de numirea lui Nistorescu, pentru că risca să nu mai apară”. Mihnea Măruţă a acordat un interviu în exclusivitate pentru Viaţa Clujeanului, în care analizează situaţia creată prin numirea lui Nistorescu ca director editorial la “Cotidianul” şi în care recunoaşte, în premieră, că au existat presiuni editoriale şi în perioada în care el a fost redactor-şef al ziarului.
Citeste mai mult
Miza războiului de la Cotidianul este mult mai mare decât orgoliile şi locurile de muncă ale jurnaliştilor şi comentatorilor obligaţi să plece din cauza venirii lui Nistorescu. Ziarul fondat de Ion Raţiu în 1991, pentru a fi un etalon pentru presa din România, a ajuns să publice texte în care cei care se pronunţă împotriva comunismului sunt numiţi “profitori”! În termeni istorici, asistăm la ceea ce se cheamă a fi “restauraţie”
Citeste mai mult
De fiecare dată când aud de cazul unui fost turnător şi colaborator la Securitate, când e vorba de o persoană a cărei activitate am apreciat-o, se rupe ceva în mine. Pentru că sunt cazuri care vorbesc despre nimicnicia fiinţei umane. Despre fricile şi spaimele cărora nu le sunt capabili să le facă faţă. La care se adaugă un sentiment de frustrare şi revoltă împotriva celor care au gândit şi au construit un sistem bazat pe exploatarea acestor frici şi spaime umane.
Citeste mai mult