Cea mai mare greșeală care se poate face în democrație e să-ți închipui că reprezintă un sistem perfect. Așa ajungi să te raportezi la ea în termeni de moralitate sau imoralitate. De aici și până la situații de genul celei petrecute la Timișoara, unde, în numele victimelor din 89, localnicii s-au comportat precum minerii lui Iliescu din 89, nu e decât un pas.
Citeste mai mult
La începutul lui 1990, controversatul Silviu Brucan, comunist de frunte dar și opozant oficial al lui Ceaușescu a făcut o profeție celebră: ”Pentru a deprinde democrația, românii mai au nevoie de 20 de ani”. Vestea proastă e că timpul i-a dat dreptate. Vestea bună e că cei 20 de ani au trecut.
Citeste mai mult
”Chiar și Corneliu Coposu s-ar fi aliat cu Geoană”, a afirmat, la Timișoara, liderul PNȚ-CD, Radu Sârbu. Oricât ar părea de paradoxal (pentru unii), s-au chiar blasfemiator (pentru alții), o asemenea afirmație are acoperire. Cel puțin pentru cei care au încetat să mai trăiască iluzia democrației perfecte și au început să priceapă cu ce se mănâncă cea reală
Citeste mai mult
Cui îi mai pasă astăzi că nişte principii ori nişte oameni de valoare sunt terfeliţi şi călcaţi în picioare de diferite vedete şi vedetuţe de carton ridicate de mass-media la nivel de modele?
Citeste mai mult