iar la coborâre nu scapi de nordice, blonde, pe catalige,

îţi comandă o gondolă, eşti latin,

italian sau român, ce contează,

în jurnalele lor îngheţate fierbinte,

vulcanic trebuie să fii,

să oftezi nostalgic,

aşa cum numai ardelenii ştiu,

să trageţi sub Podul Suspinelor,

gondolierul să cânte şi să nu vadă

păcatul din luntrea lui

“Eu sunt câine. Tu ce scuză ai?”. Uite cine se mai lasă de fumat. Şi cine ne ajută!

Sunt trist. Din cauza faptului că există oameni cu adevărat valoroşi în ţara asta care tac mâlc, care nu reuşesc să se coalizeze, care refuză să se implice şi stau doar pe margine şi se plâng. Dacă Floriana Jucan este tot ce a produs mai bun generaţia revoluţionară a anilor ‘90, atunci putem vorbi de un eşec total al acestei generaţii.

…n-am rezistat nici macar pana la pauza. Prin minutul 30 am plecat. Ai refuzat oferta unui ceai fierbinte. Oricum nu ar mai fi salvat nimic. Te-am lasat acasa. Mi-am dat seama atunci ca eroii trebuie lasati sa-si traiasca viata doar in amintirile copilariei. Mai tarziu, nu-ti mai sunt de nici un ajutor, doar te incurca. De fapt, s-ar putea ca dascalii sa fi avut dreptate – zeii au murit de mult.

Nu, nu sunt supărat. Nu sunt nervos. Sunt calm, relaxat şi superior. Şi deţin o cantitate nelimitată de timp liber pe care am descoperit cât e de frumos să mi-l petrec pe holurile Registraturii Primăriei Cluj-Napoca.

“Nu are sens să mai urcăm pe Cetăţuie,

ori să mergem la teatru, la film,

cine ştie pe cine mai mănânc.

Hai la mine să ne iubim, să-ţi fac copii!”.

De când aşteptam asta!

Trecuseră zile, săptămâni, din ziua în care,

uitându-ţi umbrela acasă, ai dat buzna în “Arizona”

şi ţi-ai scuturat picurii din păr în cafelele poeţilor.

“Dacă de acum vei declara cu mândrie cu ţigara în gură că „eşti un dobitoc”, află că chiar eşti!”. Doctor în psihologie, Daniel David a acceptat provocarea de a comenta tentativa mea de lăsat de fumat. Periodic, aici veţi putea citi “jurnalul” patimilor lipsei de nicotină, dar şi sfaturi practice pentru mine şi cei care chiar vor să renunţe la tutun.

Exista unele lucruri la care visam o viata. Cand sunt pe punctul de a se implini, le dam insa cu piciorul. Am incercat de multe ori sa gasesc un raspuns legat de masochismul acesta genetic al omenirii. Singura concluzie la care am ajuns e ca, de fapt, nu este vorba de nici un masochism, ci mai degraba de egoism. Din egoism ne refuzam implinirea viselor, pentru ca ne e frica sa nu cumva sa ramanem fara ele.

“Pe terasa din faţă o să pun două ucrainience, cu picioarele cât elicea de elicopter”, se laudă Nicu Efimov.

“Şi nici măcar laptop-ul nu l-ai luat cu tine?”. “Nu, nu l-am luat”, îi răspund. “A… atunci nu ştii că Băsescu şi-a dat demisia”, spune el.

Două opţiuni, dar un singur răspuns posibil într-o săptămână de concediu.

Scrisă pe trup, încrustată în piele,

porţi pe umărul tău stâng

poezia unui august fierbinte,

zborul pelicanilor,

răcoarea sălciilor,

a arinilor, a trestiilor

care ţi-au zgârâiat tegumentul,

Insula Prinţesesi Rătăcite, amfora,

da, bucata de amforă aruncată la ţărm,

visul unui olar al vechii Elade